Inspectoratul de Poliție Județean Olt, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroul Siguranță Școlară și Serviciul Rutier, a desfășurat miercuri, 6 august 2025, o serie de activități informativ-preventive în comuna Giuvarăști, marcând astfel debutul Campaniei „La pas, la volan sau la pedală, siguranța începe cu tine”.
Inspectorul Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că această campanie are ca și obiectiv principal conștientizarea tuturor participanților la trafic – pietoni, bicicliști sau conducători auto – cu privire la importanța respectării regulilor de circulație și adoptării unui comportament responsabil, pentru reducerea riscului rutier și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.
Chiar dacă sunt în vacanță, elevi ai Școlii Gimnaziale Giuvărăști au fost beneficiari ai acțiunii preventive ai oamenilor legii.
„Activitățile s-au desfășurat atât în comunitate, cât și în rândul elevilor de la Școala Gimnazială Giuvarăști, care au participat cu entuziasm la discuții interactive, jocuri educative și demonstrații menite să le dezvolte deprinderile necesare pentru a deveni participanți responsabili în trafic. Polițiștii le-au explicat celor mici, pe înțelesul lor, cum pot circula în siguranță, fie ca pietoni, fie ca bicicliști, și ce reguli trebuie să respecte pentru a evita evenimentele nedorite. De asemenea, cadrele didactice au fost încurajate să sprijine demersul preventiv și să rămână parteneri activi în educația rutieră a copiilor. Inspectoratul de Poliție Județean Olt reamintește că siguranța începe cu fiecare dintre noi și că doar printr-un efort comun – autorități, școală, familie și comunitate – putem construi un viitor mai sigur pentru toți”, a spus reprezentantul Poliției Olt.
Sursa citată a mai arătat că activitățile din cadrul campaniei vor continua și în perioada următoare, în mai multe localități din județ, adresându-se tuturor categoriilor de vârstă și tipurilor de participanți la trafic.