8.4 C
Slatina
joi,16 octombrie,2025

Ultimele Articole

Olt. Încă un absolvent de liceu eliminat din examenul național de Bacalaureat

- Advertisement -

A doua probă scrisă a examenului național de Bacalaureat, sesiunea din toamnă, adică cea obligatorie a profilului – proba E.c), s-a desfășurat marți, 12 august, și în județul Olt, în cele două centre – Colegiul Național „Radu Greceanu”, din municipiul Slatina, și Liceul Teoretic „Ioniță Asan”, din municipiul Caracal. Au fost un număr de 326 de candidați înscriși, iar din totalul acestora 69 au absentat din diverse motive. Ca și la proba de limba și literatura română, a existat un absolvent de liceu eliminat pentru tentativă de fraudă.

Este vorba de un licean care susținea BAC-ul de toamnă la proba scrisă de matematică – tehnologie la Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina, fiind surprins de profesorii supraveghetori de la clasă în timp ce încerca să copieze cu ajutorul unui telefon mobil, având se pare în urechi căști wireless.

Proba de marți a fost susținută de absolvenții de liceu la matematică și istorie.

Miercuri, 13 august, sesiunea din toamnă a Bacalaureatului a continuat cu proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d), tot scrisă, unde s-au înscris 282 de liceeni.

Candidații s-au înscris pentru a da examen la biologie, fizică, geografie, informatică, logică și argumentare, psihologie și sociologie.

Luni, 18 august, până la ora 12:00, se vor afișa rezultatele la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor de către elevii nemulțumiți de note fiind în intervalul orar 14:00 – 18:00.

Și în zilele de 19 – 20 august se pot vizualiza lucrările scrise și depuse contestații, pentru ca rezultatele finale să fie afișate în ziua de marți, 26 august.

Examenul este promovat de candidații care îndeplinesc, simultan, următoarele condiţii: au susţinut toate probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise, fiind notați cu minimum 5 la fiecare dintre acestea, și au obținut cel puțin media 6, în baza notelor primite la probele scrise.

BAC-ul de toamnă a început încă de săptămâna trecută cu probele de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, evaluarea competențelor digitale – proba D și evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C.

Numărul total al candidaților din județul Olt înscriși pentru a da examenul național de Bacalaureat, în această sesiune, este de 876.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți