Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede au dispus luni reținerea unui bărbat, de 29 de ani, din comuna Tufeni, județul Olt, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Tânărul oltean a provocat în noaptea de duminică spre luni un grav accident în localitatea teleormăneană Socetu, soldat cu două victime. După ce a intrat cu mașina într-un stâlp electric, vehiculul a luat foc, el fugind de la fața locului.
„Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 7 septembrie, în jurul orei 04:00, în timp ce un tânăr conducea un autoturism, pe Drumul Județean 679 B, în localitatea Socetu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi lovit un stâlp de electricitate. Ulterior, bărbatul a părăsit locul accidentului, iar autoturismul în cauză a luat foc și a ars în totalitate. Bărbatul a fost identificat de polițiști, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentrație de 1,15 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital în vederea recoltării mostrelor biologice. Totodată, o femeie și un bărbat, pasageri în autoturism, au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.
În urma administrării probatoriului, tânărul din Tufeni a fost reținut pentru 24 de ore, iar cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
Sursă foto: Imagine reprezentativă