Eveniment important pentru angajații uzinei de aluminiu ALRO din municipiul Slatina, dar și pentru partenerii companiei. Printre ei s-au aflat și Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, Cosmin Floreanu, prefectul județului, și Mario De Mezzo, primarul municipiului Slatina.
„Oamenii sunt împreună în momente importante, simt parteneriatul și se susțin reciproc. Ieri seară (marți, 9 septembrie n.r.), am avut bucuria de a celebra, alături de board-ul ALRO, istoria acestei companii, de a aprecia viziunea, evoluția și forța cu care s-a construit o poveste de succes. Am ales să vorbesc despre ceea ce simte comunitatea față de ALRO și despre principiul care dă măsura adevăratei valori a acestei companii: succesul care se întoarce către comunitate. Alături de acest principiu, ALRO rămâne sinonim cu stabilitatea locurilor de muncă, garanția viitorului prin investiții constante și patriotismul local – dovada că oltenii știu să creeze produse recunoscute în întreaga lume. ALRO înseamnă dincolo de aluminiu, bilanțuri, ambiții globale, piețe de profil cucerite, oameni, familii și o comunitate crescută în jurul unei uzine care a știut să ofere echilibru și perspectivă. La mulți ani, ALRO! La mulți ani oamenilor care au clădit și duc mai departe această istorie de succes!”, este mesajul transmis de Marius Oprescu la ceas aniversar.
La zi de sărbătoare, reprezentantul Guvernului în teritoriu a spus: „ALRO înseamnă Slatina, înseamnă una dintre cele mai mari platforme industriale din România! Slatina și industria acestei comunități s-au construit și dezvoltat datorită ‘uzinei de aluminiu’, iar istoria ultimilor 60 de ani spune una dintre cele mai frumoase povești ale României! Și eu sunt parte din platforma industrială a Slatinei! Înainte să fiu prefect, am lucrat în cadrul unei companii de pe platforma industrială, unde am învățat ce înseamnă rigoarea, responsabilitatea și valoarea muncii bine făcute. Această experiență m-a format și am învățat să respect și mai mult oamenii care lucrează în marile fabrici din Slatina! Este datoria noastră să fim mereu un sprijin pentru mediul economic, să asigurăm stabilitatea de care au nevoie companiile, investitorii și, mai ales, oamenii care lucrează aici. Și sunt atât de multe povești despre uzina de aluminiu și oamenii ei, despre cum întreaga comunitate a ieșit în stradă să apere fabrica mare de la marginea orașului, despre cum alți investitori au ajuns în Slatina, un oraș cu tradiție în industrie, despre produse și utilaje brevetate aici, la noi acasă, și despre slătineni extraordinari care au avut grijă de oraș și de tot ceea ce se află dincolo de porțile fabricilor unde lucrează mii de oameni! La mulți ani, dragi aluminiști! La mulți ani, ALRO!”.
Mario De Mezzo, primar al Slatinei, precum și deputatul PNL de Olt Gigel Știrbu, au fost, de asemenea, lângă echipa de conducere a uzinei de aluminiu.
„Fără îndoială, ALRO Slatina este cel mai important reper al municipiului nostru, care ne-a pus pe harta acum 60 de ani si continuă să rămână relevant intr-o lume care se schimbă incredibil de repede. Să lucrezi ‘la uzină’ a însemnat ceva multe decenii la rând pentru mii de familii de slătineni. ALRO este in continuare unul dintre cei mai importanți angajatori din Slatina si partener al primăriei Slatina pe multe direcții. Am marcat aniversarea de 60 de ani de ALRO Slatina alături de Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al ALRO, Gigel Știrbu, președintele PNL Olt, prieteni si parteneri ai companiei si ai Slatinei. Felicitări, ALRO, pentru șase decenii de tradiție și, mai ales, pentru agilitate, capacitatea de reinventare și viziunea strategică”, a spus și edilul urbei într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.