Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 1 Bobicești, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut miercuri, 10 septembrie 2025, o persoană cercetată pentru lovirea sau alte violențe. Este vorba de un bărbat de 49 de ani, din Oboga, care în prima zi a acestei săptămâni a lovit pe strada Principală, din localitate, un constătean mai în vârstă cu 15 ani.
Concret, fapta a avut loc pe 8 septembrie, între cei doi izbucnind un conflict spontan pe fondul consumului de alcool în exces, potrivit unor surse.
„În fapt, la data de 8 septembrie 2025, în jurul orei 21:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 1 Bobicești au fost sesizați, prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat, din comuna Oboga, ar fi fost agresat fizic pe strada Principală, din aceeași localitate. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală 1 Bobicești, care, din primele verificări, au stabilit faptul că un bărbat de 49 de ani, din comuna Oboga, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic un alt bărbat de 64 de ani, din aceeași localitate. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, fiind continuate cercetările pentru stabilirea situației de fapt”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
În urma probatoriului administrat, în aceeași zi de miercuri, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele bărbatului de 49 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
„IPJ Olt își reafirmă angajamentul ferm pentru menținerea ordinii publice și siguranței cetățenilor, intervenind prompt în fața oricăror acte de violență care afectează liniștea comunității”, a mai spus reprezentantul instituției Ministerului Afacerilor Interne din teritoriu.