25.3 C
Slatina
vineri,12 septembrie,2025

Ultimele Articole

Ziua Pompierilor din România, sărbătorită la Slatina prin organizarea unui ceremonial militar pe platoul Prefecturii Olt în cadrul căruia opt salvatori au fost avansați în grad. S-au acordat și distincțiile de salvator și pompier de onoare

- Advertisement -

Efectivele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt au sărbătorit vineri, 12 septembrie 2025, cu începere de la ora 13:30, împlinirea a 177 de ani de la cel mai important moment din tradiția armei pompierilor – lupta eroică purtată de pompierii bucureșteni împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mișcarea revoluționară română. În cadrul ceremonialului militar organizat în fața Prefecturii Olt au avut loc, printre altele, avansarea în grad a opt cadre ale ISU Olt, dar și acordarea distincțiilor de salvator și pompier de onoare ai județului.

Activitățile organizate cu ocazia Zilei Pompierilor din România au debutat, pe platoul din fața Instituției Prefectului – Județul Olt, cu ceremonialul militar dedicat acestui eveniment, în prezența reprezentanților mai multor instituții județene și locale.

În cadrul ceremoniei au fost prezentate mesajele transmise de autoritățile centrale, cu ocazia Zilei Pompierilor din România, au fost organizate ateliere de prezentare a manevrelor de prim ajutor, prezentarea tehnicii de intervenție și puncte de informare preventivă a populației.

„Dragi pompieri olteni! Această zi este despre voi și despre felul în care ați transformat curajul și dăruirea în meserie și misiune de viață. Anul care a trecut nu a fost ușor: ați stins incendii, ați intervenit în accidente, ați fost chemați în miez de noapte sau în zile de sărbătoare. Și de fiecare dată ați răspuns fără ezitare, aici sau peste graniţe, pentru că aceasta vă este menirea – să fiți acolo unde oamenii au nevoie. Ceea ce vă caracterizează nu este uniforma pe care o purtaţi – ci forța interioară și grija pentru semeni. Asta face din fiecare dintre voi nu doar un profesionist, ci un adevărat sprijin pentru comunitate. În numele locuitorilor județului, vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți și vă doresc să aveți parte de sănătate, liniște și bucurii alături de familiile voastre. Să vă bucurați de respectul și recunoștința pe care le meritați din plin. La mulți ani!”, este mesajul transmis de prefectul de Olt Cosmin Floreanu cu ocazia Zilei Pompierilor.

La rândul său, Virgil Delureanu, vicepreședinte al Consiliului Județean Olt, a participat astăzi la ceremonia dedicată Zilei Pompierilor, organizată pe platoul din fața Instituției Prefectului Olt, spunând: „La 177 de ani de la bătălia de la Dealul Spirii, aducem un omagiu eroilor pompieri și transmitem respectul nostru celor care, zi de zi, aleg să fie sprijinul și siguranța comunității. Grija pompierilor pentru oameni primește ca răspuns grija Consiliului Județean Olt pentru sprijinirea lor – pentru echipamente mai bune, condiții moderne de intervenție și pentru acea secundă care face diferența. Pompierii Oltului nu sunt singuri. Suntem alături de ei, pentru că siguranța comunității se clădește împreună. La mulți ani tuturor pompierilor! Cu prețuire și solidaritate, vă doresc misiuni ușoare!”.

Opt pompieri care s-au distins în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu au fost avansați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, astfel în gradul de colonel au fost înaintați locotenent-colonel Marius-Petrică Călărașu și locotenent-colonel Cornel Gogolan; în gradul de locotenent-colonel a fost înaintat maior Lucian-Cosmin Dumitru; în gradul de maior au fost înaintați căpitan Alin-Cosmin Băsășteanu, Bogdan-Mihai Glișcă și căpitan Bogdan-Ciprian Văduva; în gradul de plutonier adjutant șef au fost înaintați plutonier adjutant Constantin-Gheorghe Ene și plutonier adjutant Alin-Iulian Deaconu.

Maiorul Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt, a declarat că distincția „Salvator de onoare al județului Olt” a fost primită de plutonier adjutant șef Georgel Tanascovici, șef gardă intervenție – stingere la Stația de Pompieri Balș. Iar plutonierului adjutant șef Cristinel-Răzvan Stănescu, comandant de echipaj și conducător autospeciale, la Stația de Pompieri Scornicești, i-a fost acordată distincția „Pompier de onoare al județului Olt”.

De asemenea, au fost premiate Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, care au obținut rezultate notabile la etapa județeană a Concursurilor Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.

Tot în cadrul evenimentului au primit diplome de merit: echipa de minifotbal a ISU Olt, vicecampioană la competiția națională dedicată pompierilor, care a reunit 32 de echipe; sublocotenent Ștefania Purcărea, dublă medaliată cu aur și medaliată cu argint la competiția națională de atletism și cros a pompierilor; colonel Cornel Gogolan, medaliat cu bronz la competiția de atletism și cros; plutonier adjutant Mihai Bălă, medaliat cu bronz la concursul național „Cel mai puternic pompier”.

Ceremonialul militar dedicat Zilei Pompierilor din România s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare și a autospecialelor din dotarea ISU Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți