Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu”, din municipiul Slatina, a fost în după-amiaza zilei de luni, 15 septembrie, gazdă a unui eveniment important pentru noi toți, dar și pentru sănătatea noastră. Un regal al plantelor medicinale și al rolului lor în susținerea sănătății noastre a fost readus în atenția participanților prezenți la manifestarea dedicată explorării plantelor medicinale, organizată de Asociația „Educație pentru viitor sănătos” în parteneriat cu un mare supermarket și Biblioteca „Ion Minulescu” Slatina.
Proiectul „Farmacia din natură” despre care vorbim se derulează în patru etape, pe parcursul a două luni, respectiv septembrie și octombrie 2025, și aduce față în față aproximativ 200 de copii din municipiul Slatina cu plantele medicinale.
„Astăzi (luni n.r.), au fost prezenți peste 50 de copii, cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani, care au îmbinat educația teoretică cu experimentele practice, astfel încât informația a fost reținută foarte ușor de către cei mici. Timp de două ore, copiii au intrat în contact cu zeci de plante medicinale, având parte de o secțiune informativă, unde au aflat despre plante uzuale, despre beneficiile lor si cum pot fi folosite în siguranță, precum și granița fină dintre util și toxic. De asemenea, în cadrul aceleiași activități, a fost și o secțiune organoleptică unde au experimentat direct mirosul, textura, culoarea și aspectul lor, un atelier practic în care au preparat un unguent pe baza de plante, învățând despre mojar, pistil, baze si efectele unguentelor, sectorul de joc în care au avut de identificat plante neetichetate și au fost recompensați cu cutii de ceaiuri și au primit câte o carte – ghid despre plante medicinale”, anunță reprezentanții instituției culturale.
Sursa citată mai arată că, pentru a extinde învățarea dincolo de activitățile directe, la finalul fiecărui atelier, copiii au primit ca tema realizarea unui ierbar personal.
„Coordonatorii acestui proiect au gândit această activitate pentru a fi făcută împreună cu membrii familiei, consolidând legătura între generații și încurajând cercetarea activă în natură. Pe parcursul activităților, copiii au fost implicați in jocuri de tip quiz, iar răspunsurile corecte au fost premiate cu surprize tematice, menite să-i motiveze și să le consolideze cunoștințele”, au mai arătat reprezentanții bibliotecii.
Start ONG este programul din care face parte proiectul „Farmacia din natură”, lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow în domeniile educaţie, sănătate, mediu, social şi cultură, valoarea totală a sa fiind de 600.000 euro. Programul este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituţiilor non-administrative şi grupurilor informale/de iniţiativă.