29 C
Slatina
marți,16 septembrie,2025

Ultimele Articole

CAS Olt anunță modificări privind modalitatea de calcul a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obișnuite

- Advertisement -

Casa de Asigurări de Sănătate Olt transmite că, începând cu data de 1 august 2025, au intrat în vigoare modificările privind plata concediilor medicale acordate pentru boala obișnuită (cod indemnizație 01), modificări prevăzute de Legea 141 din 2025.

Potrivit Constanței Florea, purtător de cuvânt al instituției sanitare oltene, cuantumul brut lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obișnuite se determină, astfel, în funcție de totalul zilelor de concediu medical acordat pentru fiecare episod de boală.

Respectiv prin aplicarea procentului de 55% asupra bazei de calcul pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă de până la șapte zile de incapacitate temporară de muncă, prin aplicarea procentului de 65% asupra bazei de calcul pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă cuprinsă între opt și 14 zile de incapacitate temporară de muncă; prin aplicarea procentului de 75% asupra bazei de calcul pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă de peste 15 zile de incapacitate temporară de muncă.

„Cuantumul brut lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă pentru unele boli cardiovasculare se menține la nivelul actual, de 75% din baza de calcul. Pentru concediile medicale eliberate în cadrul unui episod de boală pentru care certificatele de concediu medical inițiale au fost eliberate până la data de 1 august 2025, se aplică dispozițiile legale în vigoare la data eliberării certificatelor de concediu medical inițiale”, a mai spus reprezentantul CAS Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți