Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, au reținut marți, 16 septembrie, trei tineri, dintre care doi din comuna Fărcașele si unul din Capitală, cercetați pentru lovirea sau alte violențe. Aceștia sunt acuzați de oamenii legii că ar fi bătut un tânăr de 20 de ani, din Caracal, într-un parc din urbe.
Fapta a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 13 spre 14 septembrie, spun polițiștii.
„La data de 14 septembrie, în jurul orei 01:40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la o stare conflictuală dintre mai multe persoane într-un părculeț din localitate. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal, care, din primele verificări, au stabilit faptul că un tânăr de 20 de ani, din municipiul Caracal, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost agresat fizic de către trei tineri cu vârste cuprinse între 20 și 26 de ani, doi din comuna Fărcașele și unul din municipiul București. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, fiind continuate cercetările pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Potrivit unor surse, conflictul spontan între cei patru ar fi izbucnit în urma consumului de alcool în exces, de aici până la discuții în contradictoriu și scandal fiind doar un pas.
În urma probatoriului administrat, pe 16 septembrie, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul Caracal, pe numele celor trei tineri bătăuși fiind emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
În cursul zilei de miercuri, 17 septembrie, agresorii au fost prezentați în fața magistraților Judecătoriei Caracal, care au dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile față de unul dintre aceștia și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de ceilalți doi tineri.