Cadrele medicale din cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală din Ambulatoriul de.Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Slatina au pus în funcțiune chiar de miercuri, 1 octombrie, când a fost marcată Ziua Luptei Împotriva Cancerului la Sân, noul mamograf, achiziționat de către Consiliului Județean Olt, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Mamograful digital de înaltă performanță, de ultimă generație poate efectua examinări și imagini 3D, cu tomosinteză, fără iradiere. Sistemul gantry versatil mărește viteza de lucru, oferă pacientei confort și o examinare completă și complexă, spune Angela Nicolae, manager al Spitalului Slatina.
„Este o investiție importantă pentru depistarea în fază incipientă și diagnosticarea rapidă a cancerului la sân. În România, cancerul mamar ocupă locul 2, în ceea ce privește incidența cazurilor. Conform statisticilor, una din opt femei poate dezvolta cancer mamar, așa că o mamografie făcută anual poate prelungi sau salva o viață”, a subliniat directorul celei maiari unități medicale din județul Olt.
Sursa citată mai arată că investigația imagistică este decontată de Casa de Asigurări de Sănătate Olt și se efectuează în baza biletului de trimitere de la medicul de familie, cu programare în Ambulatoriul SJU Slatina.