18 C
Slatina
luni,13 octombrie,2025

Ultimele Articole

DRDP Craiova: Încă două parcări de pe DEx 12 Craiova – Slatina – Pitești au fost deschise în zona orașului Balș

- Advertisement -

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova au transmis că de la începutul acestei săptămâni s-au deschis încă două parcări pe Drumul Expres 12, Craiova – Slatina – Pitești, fiind vorba de cele de la kilometrul 29, pe ambele sensuri, aflate în zona orașului Balș – Dealul Saru.

Potrivit lui Cristi Tudor, purtător de cuvânt al DRDP Craiova, în prezent din cele 16 parcări de pe DEx 12, câte opt parcări pe fiecare sens, sunt deschise șase parcări, câte trei parcări pe fiecare sens, la kilometrii 29, 55 și 84.

Nu doar cele de la kilometrul 29 se află pe raza județului Olt, ci și cele de la kilometrii 55 și 84, respectiv două în zona municipiului Slatina și două în apropiere de comuna Colonești, locațiile acestora fiind undeva pe câmp.

„Aceste parcări se află în diverse stadii privind concesionarea, cele mai avansate fiind parcările de la kilometrul 55, stânga – dreapta), acolo fiind deja semnat contractul de concesiune cu un distribuitor de carburant”, a transmis luni, 13 octombrie 2025, Cristi Tudor, purtător de cuvânt al DRDP Craiova.

Sursa citată mai arată că toate parcările deschise sunt parcări de lungă durată, respectiv spații de servicii.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți