15.4 C
Slatina
vineri,24 octombrie,2025

Ultimele Articole

Accident rutier pe DN 54, în comuna Deveselu. Un șofer din Caracal, rănit după ce a intrat cu mașina într-un pom

- Advertisement -

Accident de circulație în dimineața zilei de vineri, 24 octombrie 2025, în jurul orei 09.00, pe Drumul Național 54, în afara satului Comanca al comunei oltene Deveselu. Șoferul unui autoturism a fost rănit după ce a intrat cu acesta într-un copac de pe marginea drumului, fiind transportat la spital pentru efectuarea de investigații medicale de specialitate.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea evenimentului rutier, iar la fața locului, pentru cercetări, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 38 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un pom de pe marginea părții carosabile. În urma evenimentului rutier, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Municipal Caracal. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ”, a declarat agentul principal Ionuț Mitrică, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Potrivit unor surse din anchetă, se pare accidentul ar fi avut loc după ce conducătorul auto nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare părăsind DN 54 și a intrat în coliziune cu pomul.

Polițiștii rutieri efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți