Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-au alăturat campaniei naționale „Dă-ți jos masca!”, inițiată de Poliția Română, prin care se urmărește informarea și conștientizarea tinerilor cu privire la riscurile și consecințele traficului de droguri. În această perioadă, potrivit inspectorului Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ, activitățile se desfășoară în unitățile de învățământ din județul Olt, în cadrul Programului „Școala Altfel”, fiind coordonate de polițiștii de prevenire și siguranță școlară.
„Prin discuții interactive, prezentări și exerciții practice, elevii sunt provocați să reflecteze la alegerile pe care le fac, la presiunea de grup și la modalitățile prin care pot spune nu tentațiilor care le pot pune în pericol viitorul. Polițiștii au discutat cu elevii despre situațiile vulnerabile în care se pot afla la diverse evenimente și despre importanța unui comportament responsabil. Campania va continua în mai multe unități de învățământ din județ, astfel încât mesajul polițiștilor să ajungă la cât mai mulți tineri”, a declarat reprezentantul Poliției Olt.
Așadar, mesajul oamenilor legii din județ este unul clar: „Drogurile nu sunt o soluție. Alege informarea, prietenii adevărați și un viitor curat!”.



