Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat duminică, 26 octombrie, ora 11:20, Poliţia oraşului Balș, județul Olt, cu privire la faptul că în jurul orelor 11:00, pe strada Petre Pandrea, din urbea de pe malurile râului Olteț, a fost depistat un bărbat, de 58 de ani, din Balș, în timp ce conducea o autospecială de poliție. Oamenii legii aveau să stabilească că acesta nu face parte din nicio structură a Ministerului Afacerilor Interne, mașina de poliție fiind furată de la Postul de Poliție Robănești a Secției 5 Poliție Rurală Pielești.
Fapta o comisese cu o oră înainte de a fi oprit în trafic de polițiștii din Balș. Intrase în curtea postului de poliție și a furat cheia mașinii de poliție dintr-o anexă, apoi s-a urcat la volanul acesteia și a plecat la drum.
„Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul în cauză nu face parte din structurile MAI iar autospeciala de poliție pe care a condus-o aparține Secției 5 Poliție Rurală Pielești – Postul de Poliție Robănești. Din primele cercetări s-a stabilit faptul că bărbatul, în dimineaţa zilei de astăzi (duminică n.r.), în jurul orelor 10:00, ar fi pătruns în curtea Postului de Poliție Robăneşti, de unde, dintr-o anexă, ar fi sustras cheia unei autospeciale de poliție. Ulterior, bărbatul ar fi sustras autospeciala de poliție parcată în curtea postului de politie, pe care ar fi condus-o până în localitatea Balș, unde a fost depistat de polițiști”, a declarat agentul șef Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
Potrivit aceleiași surse, conducerea Poliţiei doljene a dispus preluarea cercetărilor de către o echipă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt şi dispunerii măsurilor legale.
„Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dolj a dispus cercetarea prealabilă față de un ofițer și doi agenți de poliție”, a transmis reprezentantul IPJ.
FOTO: Imagine reprezentativă
