Polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au oprit pentru control, în dimineața zilei de luni, 27 octombrie 2025, un autoturism care se deplasa haotic pe strada Ostroveni, în zona Ștrand Ostroveni, din direcția Nord către Sud. La volanul mașinii era un oltean din comuna Vitomirești, care era într-o stare avansată de ebrietate.
0,95 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat a fost rezultatul indicat de aparatul etilometru.
„La volan a fost identificat un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din comuna Vitomirești, județul Olt, care a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Oamenii legii au întocmit, în cauză, un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările fiind continuate sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea dispunerii măsurilor legale.
