14.8 C
Slatina
miercuri,29 octombrie,2025

Ultimele Articole

Peste 500 de pacienți cu AVC, tratați anual la SJU Slatina

- Advertisement -

De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral, doctorul Renică Diaconescu, medicul șef al Secției Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina, a ținut să vorbească miercuri, 29 octombrie 2025, despre performanțele medicale ale echipei de medici neurologi pe care o conduce și despre primele semne ale accidentului vascular cerebral. Peste 500 de pacienți cu acest diagnostic sunt tratați, anual, la acest spital.

„Am reușit să ajungem la cele mai înalte standarde în administrarea și salvarea vieții pacientului cu accident vascular. Este o zi a conștientizării acestei boli dramatice. De ce spun că a conștientizării? Petru că este foarte bine să cunoști debutul accidentului vascular ca să ai timp să ajungi la medic. Salvarea vieții pacientului înseamnă acele patru ore și jumătate. Am vrea să mediatizăm populației județului Olt să înțeleagă ce înseamnă accidentul vascular, care sunt semnele de debut. Înseamnă asimetria feței – fața este strâmbă, nu mai poate să vorbească; deficit – scăderea forței la o mână sau la picior, sau la ambele. Aparținătorii trebuie să sune imediat la Urgențe, pentru că unitatea de salvare trebuie să anunțe UPU (Unitatea de Primiri Urgențe n.r.) Slatina că vine o tromboliză și noi să fim pregătiți să-i facem tomografia în cel mai scurt timp și să administrăm substanța salvatoare. În urmă cu șapte ani, de Ziua Accidentului Vascular, în Senatul României, Comisia de Sănătate, unde eram vicepreședinte, a organizat o dezbatere cu Societatea Națională de Neurologie și cu factorii de decizie din Ministerul Sănătății cu privire la accidentul vascular, și mai mult decât atât, cu privire la implementarea trombolizei. Pentru că tromboliza înseamnă administrarea unei substanțe care face să se topească acest tromb și pacientul să-și revină definitiv sau 90% dacă lucrurile sunt bine făcute și la timp. Acum șase ani a fost prima tromboliză la Spitalul Județean Slatina, prima tromboliză care s-a efectuat în Oltenia. Am primit de-a lungul anilor trei premii Gold de la Societatea Europeană de Stroke și în ultimul an ne-au anunțat că ne numărăm printre primele patru spitale din țară: Suceava, Brașov, București și Slatina. Este o mândrie pentru noi, este o încununare a eforturilor medicilor de la SJU Slatina pentru că am reușit să ajungem la cele mai înalte standarde în administrarea și salvarea vieții pacientului cu accident vascular. A trebuit să formăm, într-adevăr, o echipă, o echipă care s-a specializat în timp. Entuziaști, bine pregătiți și dornici de afirmare”, a transmis neurologul Renică.

An de an, la cea mai mare unitate medicală din județul Olt, sunt tratați peste 500 de pacienți cu AVC, potrivit unei postări de pe pagina oficială de Facebook a spitalului. Totodată, sunt efectuate și aproape 60 de trombolize.

„Anual, la Spitalul Județean de Urgență Slatina sunt tratați peste 500 de pacienți cu accident vascular cerebral și se efectuează aproximativ 60 de trombolize. Medicii neurologi, medicii specializați în radiologie și imagistică medicală, medicii din cadrul Unității de Primiri Urgențe, asistentele și terapeuții, cu toții se implică și lucrează împreună pentru salvarea vieții pacienților deoarece fiecare minut câștigat, din cele patru ore critice de la începutul bolii, înseamnă un pas spre recuperare și spre o viață normală”, a precizat Angela Nicolae, manager al Spitalului Slatina.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți