14.1 C
Slatina
vineri,31 octombrie,2025

Ultimele Articole

Poliția olteană – bilanț al activității pe primele nouă luni din 2025. Scăderi ale faptelor penale pe mai multe linii

- Advertisement -

Comisarul șef Ionuț Ilinca, inspectorul șef la Inspectoratului de Poliție Județean Olt, a declarat vineri, 31 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă susținută în sala de ședințe a instituției din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, că evaluarea activităților desfășurate de oamenii legii din județ, în perioada ianuarie – septembrie 2025, reflectă rezultatele obținute în urma acțiunilor de prevenire, combatere și intervenție, derulate la nivelul tuturor structurilor operative. Iar din primele cifre prezentate, s-a constatat o scădere cu peste 600 a numărului de infracțiuni comise în Olt față de primele nouă luni ale anului trecut.

„Prezenta sinteză oferă o imagine de ansamblu asupra evoluției situației operative comparativ cu perioada similară a anului 2024, evidențiind principalele tendințe și rezultate înregistrate la nivelul județului Olt. În primele nouă luni ale anului 2025, activitatea structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-a desfășurat în concordanță cu prioritățile instituționale stabilite la nivel național, având ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță publică și protejarea comunității. Din analiza datelor statistice reiese că, în această perioadă, la nivelul județului Olt au fost sesizate 6.448 de infracțiuni, înregistrându-se o scădere cu 638 de fapte față de perioada similară a anului 2024, când au fost sesizate 7.086 de infracțiuni”, a spus comisarul șef Ilinca.

Cele mai multe fapte penale au fost de natură judiciară, respectiv peste 3.700.

Așadar, potrivit bilanțului activității polițiștilor olteni, ca structură, 531 dintre acestea sunt infracțiuni economico-financiare, 3.728 sunt infracțiuni de natură judiciară, iar 2.189 fac parte din alte categorii de fapte penale. În timp ce infracțiunile economico-financiare au înregistrat o ușoară creștere, cu 26 de fapte, cele judiciare au scăzut semnificativ, cu 513 infracțiuni față de aceeași perioadă a anului anterior.

În ceea ce privește infracțiunile contra persoanei, trendul este descendent.

„Au fost sesizate 2.439 de fapte, cu 518 mai puține decât în aceeași perioadă a anului 2024. Dintre acestea, lovirile sau alte violențe au scăzut cu 415 fapte, iar infracțiunile de amenințare au înregistrat o diminuare cu 14 cazuri. O scădere similară se observă și în cazul infracțiunilor contra patrimoniului, unde au fost sesizate 2.161 de fapte, cu 141 mai puține decât în perioada similară din 2024”, a menționat comandantul Poliției oltene.

Furturile, care reprezintă o categorie importantă a infracțiunilor contra patrimoniului, au scăzut cu 95 de cazuri, fiind sesizate 997 de fapte. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat la furturile din locuințe, respectiv – 58 de fapte, din societăți comerciale cu minus 20 și de auto, cu – opt infracțiuni.

Totuși, se constată o creștere la furturile din buzunare, genți sau poșete – plus 21 de fapte, precum și la furturile din autoturisme, tot plus 21 de infracțiuni, ceea ce indică o nevoie de consolidare a activităților preventive pe segmentul stradal.

Criminalitatea gravă și economico-financiară

În ceea ce privește infracțiunile grave comise cu violență, în primele nouă luni ale anului 2025 au fost sesizate 61 de fapte, față de 84 în perioada similară a anului trecut. Numărul infracțiunilor de omor a scăzut de la șapte la două, cel al tâlhăriilor de la 11 la nouă, în timp ce tentativele de omor au crescut de la zero fapte la cinci.

„În mediul rural, au fost sesizate 3.102 fapte penale, în scădere cu 613 față de anul anterior, ceea ce reprezintă aproape jumătate din totalul infracțiunilor sesizate la nivel județean. De asemenea, numărul infracțiunilor grave comise cu violență a scăzut ușor, iar infracțiunile contra patrimoniului și cele de furt au înregistrat, de asemenea, o diminuare”, a spus comisarul șef Ilinca.

Pe linia criminalității economico-financiare, formațiunile de specialitate au sesizat 441 de infracțiuni și au constatat 249 de fapte penale. Valoarea prejudiciului recuperat în baza prevederilor Legii 241 din 2005 este de 1.926.000 lei, cu aproximativ 628.000 lei mai mult decât în perioada similară a anului 2024. Totodată, au fost instituite măsuri asigurătorii în valoare de 17.594.000 de lei, iar sumele recuperate efectiv, în numerar sau prin conturi bancare, însumează 1.710.000 de lei.

Scăderi pe linie de criminalitate stradală și siguranță rutieră

Infracționalitatea stradală continuă să înregistreze o tendință descendentă. În primele nouă luni ale anului, au fost sesizate 619 infracțiuni stradale, cu 40 mai puține față de anul 2024. Peste 70% dintre acestea au fost comise pe timp de zi. Furturile stradale reprezintă aproximativ 17 la sută din totalul infracțiunilor stradale, cele din autoturisme având ponderea cea mai mare.

Pe linie rutieră, polițiștii au organizat 595 de acțiuni, din care aproape jumătate împreună cu alte structuri partenere. Au fost descoperite 371 de infracțiuni la regimul circulației, iar numărul sancțiunilor contravenționale aplicate a fost de 30.480, în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut. Dintre acestea, peste 24% au fost aplicate pentru depășirea vitezei legale, iar 13 la sută pentru neportul centurii de siguranță.

De asemenea, au fost reținute 3.311 permise de conducere, cele mai multe pentru depășirea vitezei legale, și au fost retrase 1.806 certificate de înmatriculare.

Numărul accidentelor grave a scăzut și acesta, de la 85 la 75, însă, din nefericire, s-a înregistrat o creștere ușoară a numărului persoanelor decedate, 28 față de 25 în perioada similară a anului 2024. Cele mai frecvente cauze ale accidentelor grave au fost neacordarea priorității vehiculelor, abaterile pietonilor și depășirile neregulamentare.

Ce rezultate s-au înregistrat pe linia regimului armelor și munițiilor

Pe linia regimului armelor și munițiilor, polițiștii au desfășurat 85 de acțiuni și 97 de controale în județul Olt, fiind ridicate în vederea confiscării o armă letală deținută ilegal, 47 de arme neletale supuse autorizării și peste 13.900 de elemente de muniție deținute fără drept.

Serviciul comunității și prevenirea faptelor antisociale

În perioada analizată, polițiștii din județul Olt au desfășurat 2.097 de activități operative, dintre care 96 de razii și 236 de acțiuni cu efective mărite. Totodată, au fost aplanate 3.666 de stări conflictuale, majoritatea de natură intrafamilială. Numărul petițiilor și reclamațiilor soluționate a crescut semnificativ, ajungând la 6.130, iar prin intermediul apelului de urgență 112 au fost gestionate 12.304 apeluri de urgență, cu aproape două mii mai puține decât în anul anterior.

În ceea ce privește siguranța în școli, trendul este de asemenea pozitiv. Au fost sesizate 36 de infracțiuni în incinta sau în zona adiacentă unităților de învățământ, comparativ cu 49 în primele nouă luni din anul trecut. Numărul elevilor autori și al celor victime ale unor fapte penale a scăzut considerabil, reflectând eficiența activităților preventive desfășurate în parteneriat cu autoritățile locale și instituțiile de învățământ.

„Ca și concluzii, aș putea spune că analiza situației operative aferente primelor nouă luni ale acestui an evidențiază o scădere generală a infracționalității sesizate la nivelul județului Olt. Diminuarea numărului infracțiunilor contra persoanei și contra patrimoniului, precum și a faptelor comise cu violență, indică o consolidare a climatului de siguranță publică. Totuși, unele segmente, precum furturile din autoturisme sau din buzunare și genți, impun intensificarea activităților de prevenire și creșterea prezenței polițiștilor în zonele de risc. În perioada următoare, IPJ Olt va continua implementarea unor acțiuni operative și preventive menite să asigure o intervenție promptă, o mai bună cunoaștere a stărilor conflictuale și o protecție eficientă a cetățenilor din județ”, a subliniat comisarul șef Ionuț Ilinca, șeful Poliției Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți