Primăria Radomirești a transmis marți, 4 noiembrie 2025, că, printr-una dintre firmele desemnate câștigătoare, s-a obținut finanțare în cadrul programului RePowerEU – Fonduri Europene Nerambursabile (persoane vulnerabile), peste o sută de locuințe din comună urmând a beneficia de panouri fotovoltaice.
Dosarele au fost depuse de proprietari acum aproape un an, aceștia netrebuind să suporte vreun cost în ceea ce privește montarea sistemelor.
„104 gospodării din comună care au depus dosarele necesare în urmă cu aproximativ un an vor beneficia de aceste sisteme de producere a energiei electrice, fară costuri pentru proprietari. În perioada următoare, reprezentanții firmei câștigătoare vor fi pe teren pentru a identifica fiecare beneficiar și pentru a începe, pas cu pas, implementarea proiectului”, a declarat Nicușor Sîia, primar al comunei Radomirești.
Edilul a mai spus că proiectul reprezintă un sprijin important pentru familiile vulnerabile din comună, care vor beneficia de facturi mai mici la energie.
