Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Olt, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au pus în aplicare, în dimineața zilei de marți, 4 noiembrie, două mandate de percheziție domiciliară la persoane fizice, din județ, într-un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals informatic și violarea vieții private.
Descinderile se desfășoară în cadrul operațiunii Jupiter, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.
„În fapt, în perioada august – decembrie 2024, persoanele cercetate ar fi creat mai multe conturi false pe o platformă de socializare, utilizând datele de identificare ale persoanei vătămate. Pe aceste conturi, ar fi fost postate fotografii și materiale video în care victima apare în ipostaze indecente, fără consimțământul acesteia, fapte de natură să lezeze dreptul la viață privată și demnitate al persoanei vizate. Acțiunile urmăresc identificarea persoanelor în cauză, documentarea activității infracționale, precum și ridicarea de mijloace de probă în vederea soluționării cauzei. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Potrivit unor surse din anchetă, persoanele vizate în dosarul penal sunt de etnie romă și provin din zona orașului Corabia.
Activitățile se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.


