9.9 C
Slatina
joi,6 noiembrie,2025

Ultimele Articole

Polițiștii din Olt au sancționat aproximativ 350 de pietoni care traversau neregulamentar carosabilul

- Advertisement -

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt continuă să desfășoare, în această săptămână, activitățile preventive și de control în trafic, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente rutiere provocate de abaterile pietonilor. Nu mai puțin de aproximativ 350 de pietoni care traversau neregulamentar partea carosabilă au fost sancționați.

Inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt, declară că acțiunile vizează atât impunerea respectării normelor de circulație, cât și informarea pietonilor cu privire la consecințele grave pe care le poate avea traversarea neregulamentară sau neatenția în trafic.

„În perioada 3–5 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au aplicat 349 de sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat regulile privind traversarea carosabilului. Cele mai frecvente abateri au fost traversarea prin locuri nepermise. Reamintim faptul că, la nivelul județului Olt, indisciplina pietonală reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente grave, soldate, din păcate, cu pierderi de vieți omenești și vătămări corporale. Scopul acestor acțiuni nu este aplicarea de sancțiuni, ci prevenirea tragediilor rutiere și protejarea vieții participanților la trafic. Polițiștii rutieri din Olt vor continua aceste activități în perioada următoare, urmărind creșterea gradului de siguranță rutieră și responsabilizarea tuturor participanților la trafic”, a declarat reprezentantul Poliției oltene.

Recomandările oamenilor legii pentru pietoni sunt: traversarea să se facă doar pe trecerile marcate și după asigurarea din ambele sensuri; evitați traversarea prin locuri nepermise sau printre autovehicule oprite; nu vă angajați brusc în traversarea drumului și nu alergați pe trecere; purtați haine în culori deschise sau elemente reflectorizante, mai ales pe timp de noapte; nu folosiți telefonul sau căștile atunci când traversați; fiți atenți la intersecții și în zonele cu trafic intens.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți