9.7 C
Slatina
vineri,7 noiembrie,2025

Ultimele Articole

Parlamentarii și foști senatori și deputați PSD de Olt, dar și prefectul județului, alături de Marius Oprescu la Congresul extraordinar al partidului

- Advertisement -

Congresul extraordinar de vineri, 7 noiembrie 2025, de la Romexpo, a fost un eveniment important pentru PSD și noua conducere a formațiunii politice din care face parte și Marius Oprescu, președintele PSD Olt și președintele Consiliului Județean Olt, având funcția de prim-vicepreședinte. Printre cei care au ales să-i fie alături s-au numărat senatorul PSD de Olt Paul Stănescu, care până în această zi a fost secretar general al partidului la nivel național, deputatul Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, deputații PSD Marius Iancu și Bogdan Mihuți, foștii senatori Siminica Mirea, Liviu Voiculescu, actualmente director al Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, foștii deputați Adrian Chesnoiu și Emil Albotă, chiar și Cosmin Floreanu, prefectul județului Olt.

„Sigur că trebuia această schimbare. PSD practic a adus în conducere tineri, oameni care sunt preşedinţi de organizaţii, oameni care au reuşit în administraţia publică locală, dar şi centrală, şi eu sunt convins că PSD va continua să dezvolte România, va continua aşa cum s-a întâmplat şi la Ministerul Agriculturii unde fiecare centimetru de teren m-am zbătut pentru a fi cultivat şi, bineînţeles, rezultatele se văd în datele Institutului Naţional de Statistică. Eu cred că PSD intră în etapa în care peste trei ani, în 2028, va fi cea mai mare forţă politică a României şi acest lucru, sigur, va fi construit de către preşedintele Sorin Grindeanu, de prim-vicepreşedintele nostru de la Olt, olteanul nostru Marius Oprescu şi de toţi colegii pentru că, aşa cum spuneam, sunt oameni de administraţie, sunt oameni care au avut rezultate şi este pentru prima oară când PSD are în conducere numai oameni cu rezultate. Este meritul domnului preşedinte Sorin Grindeanu că a adus aceşti oameni cu experienţă vastă în administraţie. (…)”, a spus Florin Barbu, ministrul Agriculturii.

„Cuvintele ce caracterizează acest Congres sunt solidartitate, pentru români şi pentru România şi, totodată, recunoaşterea meritelor organizaţiei PSD Olt”, așa și-a început declarația parlamentarul oltean Marius Iancu.

Deputatul a adăugat că odată cu noua conducere s-a făcut o schimbare de generație: „Ne bucurăm şi suntem mândri că organizaţia PSD Olt este reprezentată la nivel naţional în conducerea Partidului Social Democrat de către preşedintele Marius Oprescu, prin funcţia de prim-vicepreşedinte. Cred că, la momentul acesta, în Partidul Social Democrat s-a făcut o schimbare de generaţie, a venit o echipă tânără, o echipă nouă. S-a schimbat şi viziunea partidului şi cred că putem schimba drumul partidului cu această echipă către valorile, tradiţiile şi îndeplinirea dorinţelor tuturor de românilor. Suntem uniţi pentru români şi mai puternici doar împreună”.

„În primul rând vreau să-l felicit pe domnul preşedinte Marius Oprescu, pentru că de astăzi va face parte dintr-o echipă tânără, o echipă care a demonstrat prin rezultate şi un PSD care întotdeauna a fost pentru români şi alături de români, care a fost deschis dialogului şi negocierilor pentru ca bunăstarea românilor să primeze întotdeauna”, a precizat și deputatul PSD de Olt Bogdan Mihuți.

Siminica Mirea, fost senator de Olt, a declarat că „Partidul Social Democrat își reafirmă angajamentul față de responsabilitate, echilibru și cetățeni: „Astăzi, alături de colegii mei, am fost parte dintr-un moment definitoriu pentru partid. Congresul de astăzi marchează o etapă importantă de consolidare, o echipă puternică, o direcție clară și o viziune coerentă pentru viitor. Moțiunea ‘Uniți pentru români. Puternici, doar împreună’, care stă la baza candidaturii lui Sorin Grindeanu pentru funcția de președinte al PSD, exprimă perfect spiritul acestei zile: unitate, echilibru și responsabilitate. Sub această viziune comună, partidul își consolidează echipa de conducere pentru a continua să ofere României stabilitate și măsuri concrete pentru oameni. În acest context, candidatura lui Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, pentru funcția de prim-vicepreședinte al PSD, evidențiază soliditatea echipei PSD Olt, o echipă care a demonstrat prin rezultate concrete seriozitate, echilibru și implicare. România are nevoie de unitate, de seriozitate și de lideri care oferă certitudini, nu iluzii. Mergem mai departe în același mod: responsabil și aproape de oameni!”.

Liviu Voiculescu, fost senator de Olt și director al spitalului din Schiti Greci a spus în urma congresului că este un moment extrem de important în viaţa PSD. Am participat şi noi, cei din delegaţia Olt, extrem de numeroasă, probabil cea mai numeroasă delegaţie din ţară a Partidului Social Democrat: „Este un moment important acela al alegerii unei noi echipe. Mă bucură foarte tare că media de vârstă a celor din conducere este una extrem de tânără, o echipă profesionistă, o echipă energică, oameni care cu siguranţă vor aduce proiecte foarte bune pentru români. O altă mândrie pentru noi, cei din Olt, este alegerea preşedintului Marius Oprescu în funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Social Democrat. O recunoaştere a meritelor şi rezultatelor organizaţiei din Olt. Îl cunosc bine pe Marius şi ştiu că prezenţa lui la cel mai înalt nivel de conducere va reprezenta o voce puternică, o voce puternică pentru primarii din judeţul Olt, şi nu numai, pentru toţi cetăţenii din Olt şi acest lucru ne responsabilizează şi pe noi toţi. În rest, aşa cum s-au obişnuit românii, Partidul Social Democrat va fi alături de fiecare român în parte”.

„Aş începe cu cea mai importantă veste pentru judeţul Olt, cu alegerea domnului preşedinte Marius Oprescu în funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Social Democrat la nivel naţional, pentru că asta, pe de o parte, este o recunoaştere a activităţii şi a eforturilor depuse de organizaţia judeţeană, a victoriilor repurtate în alegeri, pentru că la aproape fiecare scrutin am fost organizaţia din primele trei locuri, dacă nu de cele mai multe ori, prima organizaţie din ţară. Şi cred că experienţa pe care a acumulat-o la organizaţia judeţeană Olt îl va ajuta să imprime un nou suflu şi partidului la nivel naţional în această nouă echipă de conducere, formată din preşedinte, cinci prim-vicepreşedinţi şi 20 de vicepreşedinţi la nivel naţional. Ce e foarte important, că toţi cei care au fost votaţi astăzi sunt oameni cu experienţe politice, care nu sunt luaţi de te miri unde fără să fi avut o zi vechime în Partidul Social Democrat şi peste noapte să dobândească funcţii. Şi cred că asta este noul drum şi ceea ce încearcă să insinueze noua conducere, că după faptă şi răsplată, după muncă şi răsplată, iar membrii din cadrul Partidului Social Democrat au şansa fiecare dintre ei, dacă muncesc cu adevărat, să ajungă în funcţii de conducere şi să poată contribui la creşterea bunăstării românilor. (…)”, a spus Adrian Chesnoiu, fost deputat de Olt și director al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

La rândul său, Emil Albotă, fost deputat și vicepreședinte PSD Olt, a spus că acest congres a venit la momentul oportun: „Este un congres prin care a fost aleasă o nouă echipă de conducere, o echipă compusă din oameni tineri, dornici să se afirme şi să confirme, o echipă bine echilibrată între teritoriul României şi Capitală, o echipă care va face ca ţara să fie mai bine reprezentată la nivel central. Vreau să felicit întreaga echipă aleasă astăzi (vineri n.r.), vreau, de asemenea, în ceea ce priveşte echipa PSD de la judeţul Olt, să-l felicit pe domnul Paul Stănescu, fostul secretar general al Partidului Social Democrat, pentru întreaga activitate depusă în această funcţie şi, totodată, vreau să-l felicit pe noul prim-vicepreşedinte al Partidului Social Democrat, pe domnul Marius Oprescu, pentru funcţia obţinută. Continuitatea aceasta în reprezentativitate, reprezentativitatea la nivel central arată respectul de care se bucură organizaţia PSD a judeţului Olt, respect câştigat prin rezultatele obţinute de-a lungul tururilor de scrutin”.

„Astăzi (vineri n.r.), la Congresul PSD, am demonstrat încă o dată forța unei echipe unite și responsabile, dedicate oamenilor și valorilor social-democrate. Felicitări lui Marius Oprescu pentru alegerea în funcția de prim-vicepreședinte al PSD! Este o recunoaștere meritată a muncii, seriozității și implicării sale constante în slujba comunității. Împreună continuăm să construim un PSD puternic, modern și aproape de oameni”, a spus și reprezentantul Guvernului în teritoriu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți