Vremea este într-o răcire accentuată începând de luni, 17 noiembrie, reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie emițând în această zi atât o informare meteorologică, cât și o atenționare meteorologică Cod galben.
Informarea de vreme capricioasă este în vigoare de luni, la ora prânzului, și până joi, 20 noiembrie, la ora 10:00, fenomenele vizate de meteorologi fiind ploi importante cantitativ, ninsori la munte, precipitații mixte, intensificări ale vântului și vreme rece.
„În după-amiaza și seara zilei de luni, 17 noiembrie, în Banat și Crișana, vor fi averse însoțite pe alocuri de descărcări electrice, apoi va ploua în cea mai mare parte a țării. Pe întreg intervalul se vor acumula cantități de apă de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp. În noaptea de marți spre miercuri, 18 spre 19 noiembrie, va ninge în toată zona montană unde se va depune strat de zăpadă, iar în zonele mai joase din centru și est vor fi precipitații mixte. Local și temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu rafale în general de 40…60 km/h. Marți, 18 noiembrie, vremea se va răci accentuat în vestul, nordul, centrul și nord-estul țării, iar miercuri, 19 noiembrie, și în restul teritoriului”, anunță ANM.
Iar Codul galben este valabil tot de luni, la ora 12:00, și până în dimineața zilei de marți, 18 noiembrie, la ora 06:00, fenomenele anunțate fiind intensificări ale vântului.

„Vântul va avea temporar intensificări, la început în Banat și Crișana, iar spre seară și noaptea și în vestul Transilvaniei și Maramureș, cu viteze de 50…60 km/h și izolat de 70 km/h. În zonele montane vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m vor fi rafale de 90…120 km/h”, au transmis meteorologii.
Sursă foto: adevarul.ro
