Peste 2.000 de caracaleni s-au adunat luni, 1 Decembrie 2025, laolaltă în spiritul unității și solidarității pentru sărbătoarea Zilei Naționale a României. La ceremonialul militar și religios și la ceremonia de depunere a coroanelor de la Monumentul Eroilor au participat alături de reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local al municipiului Caracal, deputatul PSD de Olt Bogdan Mihuți, directorul general Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Adrian Chesnoiu, reprezentanți ai unităților militare din oraș și ai partenerilor NATO din Garnizoana Caracal.
„(…) Este un moment care ne amintește de forța solidarității, de puterea credinței într-un viitor comun și de curajul celor care au scris cu fapta lor istoria acestei țări. În această zi, nu celebrăm doar o pagină din trecut, ci și valorile care ne definesc ca națiune: demnitatea, libertatea, responsabilitatea și respectul pentru aproapele nostru. Caracalul are o moștenire culturală și istorică bogată, pe care o ducem mai departe cu mândrie. Suntem un oraș cu oameni harnici, talentați, cu spirit deschis și cu dorința constantă de a construi ceva durabil pentru generațiile viitoare. Ca primar, sunt onorat să vă reprezint și să lucrez alături de dumneavoastră pentru modernizarea orașului nostru. (…) Astăzi, la marea sărbătoare națională, avem alături de noi militari din țări membre NATO dislocați în municipiul Caracal și Deveselu, care împărtășesc cu noi de ceva timp, bucuria acestei sărbători și cărora le mulțumesc pentru participare și sprijin! Să privim spre viitor cu încredere, cu optimism și cu aceeași determinare pe care au avut-o cei care, la 1918, au crezut în destinul României unite! În numele administrației publice locale, vă transmit urările mele cele mai calde de sănătate, prosperitate și armonie”, a fost discursul susținut în fața publicului de Ion Doldurea, primarul Caracalului.
Prezent la ceremonia militară, parlamentarul social democrat oltean Mihuți a declarat: „Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să fim recunoscători pentru moștenirea primită, dar și să ne unim ca România să devină un spațiu mai incluziv și mai orientat spre viitor. Ziua Națională este un moment de responsabilizare, un moment în care ne întrebăm nu doar ce au realizat generațiile trecute, ci și ce suntem dispuși să realizăm noi, astăzi. Trecutul ne învață că nu există unitate fără respect și nu există dezvoltare fără responsabilitate morală și civică”.
La mulți ani, România! La mulți ani, români!












