Sergentul major Eduard Udriște, angajat în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, a arătat încă o dată duminică, 7 decembrie 2025, în Sala Polivalentă din municipiul Craiova, cât poate construi prin muncă și răbdare. La ediția a doua a competiției sportive Legio Open Tournament, omul legii care zi de zi își desfășoară activitatea la Detașamentul Mobil Jandarmi Slatina, a obținut o victorie clară cu scorul de 20 la 0, încheiată prin submision, iar cele două finale foarte disputate l-au adus pe poziția de dublu vicecampion la Brazilian Jiu-Jitsu.
„Reușita de astăzi continuă un an în care Eduard a urcat treaptă cu treaptă: titlul câștigat în septembrie la categoria 88 de kilograme, la Vâlcea, și cele două medalii de bronz obținute în februarie, la Belt League, ediția I. Tot în cadrul turneului de azi, clubul său a obținut locul III la divizia adulți. La el ne impresionează nu doar rezultatele, ci felul în care muncește pentru ele. Eduard este un om care nu se grăbește, nu sare etape și nu renunță. Lucrează cu calm, cu disciplină și cu respect – iar acestea sunt exact valorile pe care le duce cu el și în uniformă, în activitatea pe care o desfășoară în cadrul Detașamentului Mobil Jandarmi Slatina. Ne mândrim cu Eduard și cu felul în care poartă aceleași valori și în competiții, și în serviciul pe care îl oferă comunității. Felicitări întregii echipe! Felicitări, Eduard!”, i-au transmis colegii la final de competiție.
În urma performanței obținute, jandarmul Eduard Udriște, sportiv legitimat la „77 Laboratory” Brazilian Jiu-Jitsu Academy din Slatina, și-a dorit să transmită și un gând despre profesorul său, Robert Naicu, care deține centura neagră și este multiplu campion IBJJF, dar și despre ceea ce înseamnă Jandarmeria pentru el: „Profesorul Naicu m-a învățat că progresul vine pas cu pas. Brazilian Jiu-Jitsu m-a ajutat să fiu mai echilibrat și mai atent la ceea ce fac. Iar în uniformă contează exact aceeași atitudine. Pentru mine, Jandarmeria înseamnă încredere, echipă și responsabilitatea de a face lucrurile bine”.



