A fost odată, demult, în vremea moșiilor și a boierilor care zideau biserici pentru a-i ține aproape de glie pe cei care munceau pământul și aveau credință în Dumnezeu, o vatră de sat, vatra Giuvărăștiului, cea din Vale, așezată lângă meandrele Oltului.
Biserica din Vale, ctitoria boierului Gheorghe Giuvara, a rămas singură, izolată și abandonată, nelegată de lume prin vreun drum sau măcar vreo potecă, însă mai povestește și astăzi despre vechea vatră a satului Giuvărăști, nu prin cuvinte, ci prin zidurile sale de cărămidă încă drepte, prin picturi din care se mai deslușesc siluete de sfinți, prin ferestrele cu geamuri sparte și o candelă lăsată să vegheze neaprinsă din altar.
Având hramul Sfântul Nicolae, biserica din Vale, cum îi spun oamenii locului, a fost ridicată în 1857 și a unit și adunat laolaltă comunitatea timp de aproape un secol și jumătate, mult timp după ce apele vijelioase ale Oltului au împins oamenii, cu casele lor cu tot, spre apus, la aproape doi kilometri depărtare.
Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES FOTO
Potrivit Monografiei comunei Giuvărăști, coordonată de pr. prof. dr. Marin Cojoc, mutarea satului din vechea vatră a început în perioada 1876 -1878, din cauza revărsării apelor Oltului.
‘Tradiția pune întemeierea actuală a Giuvărăștilor (în locația actuală) în 1876 – 1878, când a avut loc o mutare numai a unei părți din sat mai spre vest, din cauza inundațiilor provocate de apele Oltului. Mutarea a continuat apoi succesiv și s-a făcut în punctul zis Deleni. Denumirea satului vine de la foștii proprietari ai moșiei, familia Giuvara, paharnicul Diamandi Giuvara construind aici și un conac ale cărui ruine ar fi dănuit până în 1923’, se arată în monografie.
Satul s-a mutat, după 1877, cu doi kilometri spre apus, din cauza revărsării Oltului, iar biserica ctitorită de Gheorghe Giuvara în 1857 a fost părăsită în anul 2000.
Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES FOTO
‘Biserica are o inscripție (pisanie) la intrarea în pridvor cu numele lui Gheorghe Giuvara, ctitorul. Este zidită din cărămidă și tencuită cu var. La început a fost acoperită cu șindrilă, mai apoi deteriorându-se, a fost acoperită cu tablă și i s-a modificat turla. Biserica este construită în stil bizantin în formă de corabie, are cinci ferestre mari și este pardosită cu lespezi de piatră aduse de la munte. În fața bisericii, la 20 de metri distanță, a fost zidită o clopotniță unde ctitorul a așezat un clopot, din păcate acel clopot a fost luat în 1916, în timpul războiului, apoi a fost așezat altul de către comunitatea sătească. În curtea bisericii a fost și vechiul cimitir care a dispărut cu timpul. În 1977 la această biserică a venit părintele Leonida Pană, transferat de la parohia din Moldoveni’, menționează autorul monografiei.
Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES FOTO
Când vorbesc despre biserica ctitorită de Giuvara localnicii o mai numesc și ‘biserica din vii’, semn că odată în jurul ei creșteau vii roditoare pe care le îngrijeau cu truda mâinilor. Casele din vechea vatră a satului au dispărut primele, apoi au dispărut și viile, pământul nu mai este lucrat cu mâinile, în loturi mici, este lucrat cu utilaje mari, pe loturi mari, au dispărut și potecile, nu mai are cine să le treacă la pas, oamenii intră pe câmp cu tractoarele, la arat, semănat sau recoltat.
N-au fost nici pe vremuri drumuri asfaltate spre biserica din Vale, dar pentru oamenii din Giuvărăști aceasta era refugiul lor pentru credință și valori și apropiere în perioade în care regimul nu privea cu ochi buni credința în Dumnezeu, își amintește preotul Leonida Pană, acum în vârstă de 90 de ani.
Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES FOTO
‘Comuna asta a fost formată din două sate și un sat și-a menținut identitatea asta. Pentru că astea două sate erau undeva pe malul Oltului și când s-a revărsat apa Oltului, unii n-au mai putut să mai stea acolo și s-au retras cu toții aici, unde este acum Giuvărăști. Și dacă s-au retras aici, biserica a rămas și se duceau la biserică în Vale. A mai fost o biserică acolo, la Fundul Vornicului, cum îi ziceam noi. Și ei au venit tot aici. Au fost două sate acolo, Giuvărăști și Fundul Vornicului și au venit toți aici și au format o singură comună, Giuvărăști. Biserica din Fundul Vornicului s-a dărâmat singurică. Când eram copil, mergeam la biserică și îmi plăcea să mă duc, tata era cântăreț. Lumea a dărâmat, a făcut ce a făcut (pe vechea vatră a satului, după mutare n.red.) și a pus vii, pomi, grădini. Nu mai era nimic (din vechea vatră a satului, în vremea copilăriei n.red.) Au vrut să ia materiale din biserica dărâmată (din Fundul Vornicului). Au luat cărămidă și au dus-o acasă, să o pună la sobe, dar apoi soba… i-a orbit fumul. E adevărat. În două case au dărâmat soba și au luat cărămida și au dus-o la loc, acolo. Au venit oameni pe aici care voiau să intre, să se ocupe de biserica asta (din Vale), dar văd că au plecat. Au venit aici cu gândul că poate, poate, vor veni călugări’, afirmă preotul Leonida Pană.
Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES FOTO
Când ningea mult, se intra cu tractorul pe drumul din câmp, se deszăpezea și giuvărăștenii tot ajungeau la biserica din Vale, mai spune Leonida Pană.
‘Am slujit și eu la biserica din Vale. Cam doi kilometri și jumătate erau până la biserică, te duceai cu greu în iarnă, în toamnă, în primăvară, când era noroi și ploaie te duceai cu greu. Și venea lumea, domn ‘e! Pentru că eu îi susțineam cu predici, le dădeam exemple chiar de aici, din comună. Veneau oamenii, nu lipseau de la mine pentru că eu eram apropiat cu ei, cât era vremea de rea, ninsoare, zăpadă, veneau cu tractoarele și făceau punte până la biserică și veneau oamenii la biserică, era altă lume! Și eu eram omul bisericii. Oamenii s-au educat și prin biserică’, povestește, cu nostalgie și cu un zâmbet larg, ce reflectă o nuanță de mândrie, preotul Leonida Pană.
Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES FOTO
Frumusețea sărbătorilor la biserica din Vale este menționată și în monografia comunei Giuvărăști.
‘Deși biserica era departe de sat, la 2 kilometri, în serile de denii și în noaptea Sfintelor Paști era atât de frumos când se vedeau în noapte luminile aprinse care veneau și se duceau din cele două sate către biserică. Noua biserică, de pe strada Primăriei, a început să fie construită în 1987, ‘prin inițiativa, zelul și energia părintelui Leonida Pană și a vrednicilor săi consilieri’. Construcția bisericii noi a continuat după 1990, prin grija preotului Alin Pană, iar în 1996 a fost deschisă cultului’, se precizează în monografie.
Leonida Pană zâmbește din nou mulțumit la menționarea noii biserici din Giuvărăști, ridicată în curtea și la inițiativa sa.
Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES FOTO
‘La aceea nouă, m-am tot gândit, eu zic, măi, aceea (din Vale) o să se dărâme, că nimeni nu mă ajuta să facă de ceva. Nu mă ajutau, veneau la biserică, erau credincioși, făceau tot ce le spuneam, ei, dar ca să o reparăm, să-i facem ceva, nu mă ajutau. Parcă era ceva făcut … ‘Și mă, de ce stau aici, mă? Și pot eu să fac biserică?’ Mi-am zâmbit eu în sinea mea, îmi dădeam importanță. Și atunci am zis că ‘ia să mă interesez eu, mă’. Nu-mi dădea nimeni voie pe vremea aia. Mă luau pe mine la rând, că de ce am plecat din învățământ și m-am preoțit. Aoleu, ce am pățit cu ei! Și înainte aveam probleme cu ăștia de la partid. Și m-am gândit io așa și ‘ia, mă, să-ncerc eu să fac!’ Dom’le, am îndrăznit în gândul meu, în hotărârea mea, să fac biserică. ‘Mă, unde să fac, dacă ăștia nu mă lasă? Ia stai, mă! Să fac eu la mine în curte! E tot în centru, la 11 metri lângă primărie’. Și m-am hotărât’, povestește Leonida Pană.
Cu vizibilă satisfacție, preotul arată spre biserica înaltă, nouă din apropierea casei lui, lăcaș finalizat împreună cu fiul lui, preotul Alin Pană.
Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES FOTO
‘Și am făcut biserica aici, ca să nu vă povestesc cum am făcut-o, de materiale și toate chestiile astea. Trebuia să aduc meseriașii, că nu le dădea voie, materialele adu-le cu camioane de pe la Sibiu, de pe la Brașov, muncă multă, e o poveste mare. Până la urmă am plecat cu ‘dă-mi și mie’, ‘dă-mi și mie’ și mi-au dat. Când a fost vorba de biserică, nu zicea nici unul de ce. Bine, au fost și cazuri, pe vremea aceea, ăia cu ‘tovarășu’ nu mi-au dat. Dar până la urmă, au revenit și ei la biserică. Oamenii din sat erau spirituali, erau buni, veneau la treabă, la muncă voluntară, dăduseră și bani pentru ca să cumpăr materiale, că nici eu nu aveam bani pentru atâtea. Îmi trebuiau sute de mii. Și am făcut-o, domn’e!’, mai spune bătrânul preot Leonida Pană.
Amenințarea inundațiilor a dispărut de câteva decenii, odată cu amenajările hidrotehnice de pe Olt, dar mulți localnici încă își amintesc de perioadele în care erau pregătiți, în câteva ore, să părăsească locuințele ce riscau să fie acoperite de ape.
‘Țin minte că și eu, odată, când eram mic, venise Oltul până aici, în marginea Giuvărăștiului și tatăl meu pregătise mașina să plecăm. Era deja avertizare că să ne pregătim, va veni peste noi Oltul. A existat pericol de inundații până la construcția hidrocentralei. Lanțul de hidrocentrale și lacuri de acumulare a salvat toate comunele de pe valea Oltului’, a spus Alin Pană, preot la biserica nouă.
Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES FOTO
Comuna Giuvărăști are astăzi, potrivit viceprimarului Florin Delcea, 1.000 de gospodării, 1.924 de locuitori, suprafața de 3.222 de hectare, din care 100 de hectare sunt solarii pentru legume, fiind cunoscută drept important bazin legumicol.
‘Avem oameni foarte harnici, foarte gospodari, muncesc foarte mult, sunt legumicultori renumiți. Nu e gospodărie fără solarii dacă oamenii au putere de muncă’, îi descrie Florin Delcea pe giuvărășteni.
Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES FOTO
Profesorul Marin Cojoc, în Monografia comunei Giuvărăști, arată că localitatea este situată în partea de sud-vest a județului Olt, în plină câmpie a Caracalului, la o distanță de 114 kilometri de Slatina, la 54 kilometri sud de Caracal și la 18 kilometri de Corabia.
