Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 3 Corabia, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, au reținut marți, 9 decembrie 2025, un tânăr de 32 de ani, din comuna Tia Mare, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Fapta a fost constatată de oamenii legii în noaptea de 7 spre 8 decembrie, olteanul fiind tras pe dreapta pe Drumul Județean 642, care tranzitează localitatea Tia Mare. Nu doar că era băut, ci acesta nu avea nici permis de conducere.
„În fapt, în noaptea de 7 spre 8 decembrie, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia au oprit pentru control, pe Drumul Județean 642, în comuna Tia Mare, un autoturism condus de către un tânăr de 32 de ani, din localitate. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, care a indicat o concentrație alcoolică de 0,78 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

În urma probatoriului administrat, marți, 9 decembrie, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului Corabia, pe numele tânărului de 32 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Potrivit unor surse, decizia reținerii șoferului a fost luată de oamenii legii având în vedere că acesta nu este la prima abatere de acest gen și în trecut fiind cercetat penal pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier.
„Conduita iresponsabilă la volan, în special sub influența alcoolului, pune în pericol atât viața conducătorilor auto, cât și a celorlalți participanți la trafic. Pentru a limita aceste riscuri, Inspectoratul de Poliție Județean Olt își adaptează permanent acțiunile și răspunde prompt la astfel de situații, urmărind creșterea gradului de siguranță rutieră și responsabilizarea tuturor celor care folosesc drumurile publice”, a mai subliniat reprezentantul instituției.
