3.6 C
Slatina
luni,15 decembrie,2025

Ultimele Articole

20 de șoferi lăsați fără permisele auto după ce, în weekend, au comis abateri la regimul rutier pe drumurile publice care tranzitează județul Olt

- Advertisement -

Polițiștii olteni au desfășurat, și la sfârșitul săptămânii trecute, activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Neregulile constatate nu au întârziat să apară, fiind date peste 220 de amenzi, în cuantum de aproape 90.000 de lei. Iar pentru abaterile comise pe șoselele care tranzitează județul Olt, 20 de șoferi au fost lăsați fără permisele auto pentru abaterile comise la regimul rutier, mai mult de jumătate dintre ei fiind scoși din trafic după ce au apăsat prea tare pedala de accelerație.

Inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt, a declarat că acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.

„În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 97 de solicitări, dintre acestea 64 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 225 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 90.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 20 de permise de conducere, dintre care 12 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de kilometri pe oră, unul pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar șapte pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și două infracțiuni la regimul rutier”, a spus reprezentantul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul polițiștilor fiind reducerea riscului rutier și creșterea siguranței cetățenilor.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți