Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt a transmis luni, 29 decembrie, că în cadrul instituției teritoriale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne și-au început activitatea doi tineri subofițeri care au finalizat procesul de formare profesională în Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și au ales să își continue cariera la Jandarmeria Olt, în baza rezultatelor obținute la absolvire.
Unul dintre noii jandarmi este sergent major Eduard Constantin Stănică, în vârstă de 19 ani, ce a obținut, în urma parcurgerii școlii militare și susținerii examenelor de absolvire, media 9,41. „Se remarcă prin seriozitate, spirit de echipă și interes constant pentru perfecționare, abordând începutul activității cu maturitate și dorința de a acumula experiență în mediul profesional în care pășește”, a declarat locotenent Mirabela Săndoiu, purtător de cuvânt al IJJ Olt.
Iar cel de-al doilea este sergent major Antonio Gabriel Munteanu, în vârstă de 20 de ani, și a încheiat pregătirea militară cu media 9,34. „Este un tânăr disciplinat și echilibrat, care privește debutul carierei ca pe o etapă de consolidare profesională și de asumare treptată a responsabilităților specifice activității militare”, a transmis reprezentantul Jandarmeriei Olt.
Potrivit aceleiași surse, ambii tineri provin din familii în care frații mai mari activează în structuri ale MAI, experiența acestora constituind pentru ei un reper personal și profesional, precum și un factor important în orientarea către cariera militară.
„Cei doi subofițeri își vor desfășura activitatea în cadrul Detașamentului 2 Jandarmi Slatina, integrarea acestora realizându-se gradual, cu sprijinul cadrelor cu experiență și în conformitate cu procedurile interne privind formarea personalului aflat la început de carieră. Jandarmeria Olt susține formarea cadrelor tinere, dezvoltarea competențelor profesionale și consolidarea unui climat organizațional bazat pe responsabilitate, respect și spirit de echipă, în serviciul comunității”, a mai subliniat locotenent Mirabela Săndoiu.
