2.3 C
Slatina
marți,6 ianuarie,2026

Ultimele Articole

Peste 150 de jandarmi din Olt, prezenți la activitățile desfășurate în județ, de Bobotează

- Advertisement -

În contextul manifestărilor religioase și culturale organizate marți, 6 ianuarie, cu prilejul Sfintei Sărbători a Bobotezei, Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt va acționa cu peste 150 de jandarmi, aflați la datorie în această zi pentru a menține ordinea și siguranța publică și pentru prevenirea producerii unor situații care pot pune în pericol viața, integritatea sau bunurile cetățenilor.

În județul Olt sunt programate a avea loc manifestări religioase la Catedrala Episcopală din municipiul Slatina și la Mănăstirea Brâncoveni, precum și activități culturale la care se așteaptă participarea unui număr important de persoane. Totodată, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la evenimentul „Botezul Cailor”, organizat în localitățile Ghimpețeni, Nicolae Titulescu și Vâlcele.

Forțele de ordine vor fi prezente în zonele cu aflux mare de persoane și în apropierea lăcașurilor de cult din aria de competență, unde, potrivit tradiției, credincioșii se vor aduna în număr mare. Efective ale Jandarmeriei Olt vor acționa în municipiul Slatina și la Mănăstirea Brâncoveni, iar la Mănăstirea Călui și în localitatea Slătioara măsurile de ordine publică vor fi asigurate de jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

„Misiunile vor fi executate atât prin dispozitive proprii, cât și în cooperare cu celelalte ale Ministerului Afacerilor Interne, având ca obiectiv principal descurajarea faptelor antisociale, gestionarea situațiilor de risc și intervenția operativă atunci când este necesar. Recomandăm participanților la aceste activități să manifeste responsabilitate în spațiul public, să evite implicarea în conflicte, să supravegheze copiii și să acorde atenție bunurilor personale. În situația în care sunteți martori sau victime ale unor fapte care pot afecta siguranța publică, vă încurajăm să solicitați sprijinul jandarmilor aflați în teren sau să apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112”, a declarat locotenent Mirabela Săndoiu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt.

Sursa citată a mai arătat că echipajele IJJ Olt vor fi permanent în teren, pregătite să intervină prompt pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică în contextul manifestărilor dedicate sărbătorii Bobotezei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți