Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova anunță că în cursul serii de joi, 8 ianuarie 2026, în zona de sud a județului Olt, continuă să viscolească la sol pe Drumul Național 54, dinspre comuna Deveselu către satul Studinița al comunei Studina.
Potrivit DRDP Craiova, viscolul, care antrenează zăpada din decor, formează suluri de zăpadă și scade vizibilitatea pe alocuri.
„În zonă acționează utilaje de deszăpezire în baterie pentru asigurarea condițiilor de circulație optime”, spun drumarii.
În jurul orei 20:30 a zilei de joi nu era închis niciun sector de drum aflat în administrarea DRDP Craiova.
„Circulați cu atenție și adaptați viteza la condițiile meteo!”, este sfatul celor de la drumuri.
