0.6 C
Slatina
duminică,25 ianuarie,2026

Ultimele Articole

VIDEO. Un bărbat de 56 de ani, din Balș, a suferit arsuri pe corp, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări

- Advertisement -

Echipaje din cadrul Stației Balș și Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit, în cursul serii zilei de sâmbătă, 24 ianuarie, pe strada Frații Buzești, din orașul Balș, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o casă de locuit.

La sosirea echipajelor, locuința ardea generalizat, iar proprietarul locuinței, în vârstă de 56 de ani, a fost transportat la spital, conștient, cu arsuri la nivelul feței, mâinilor și spatelui.

Atât casa, cât și bunurile din interior, au fost mistuite de flăcări, cauza probabilă a izbucnirii incendiului fiind jarul căzut din sobă.

„Misiunea pentru stingerea incendiului și îndepărtarea efectelor negative a durat aproximativ patru ore. În urma incendiului au ars locuința și bunurile din interiorul acesteia. Cauza probabilă a incendiului a fost jarul căzut din sobă”, a spus maiorul Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente, pompierii le reamintesc oltenilor principalele măsuri de prevenire: se interzice folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate; depozitarea materialelor combustibile se face la o distanță mai mare de un metru față de sobele metalice și de 50 centimetri față de sobele din cărămidă sau teracotă; în fața ușii de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu o tavă sau tablă metalică; cenușa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit și amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu, și numai după stingerea completă a resturilor de jar.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți