Obiectivul acestui an pentru toate ministerele este să atragă cât mai mulți bani din Planul Național de Redresare și Reziliență, deoarece astfel de proiecte la nivel european nu vor mai fi disponibile prea curând, a declarat luni seara ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
‘Noi ne ocupăm (să atragem fonduri europene n.r.). Finanțele gestionează managementul acestor programe, cheltuiala, ne ocupăm astfel încât să existe resurse financiare, să existe cofinanțări peste tot unde nevoie de ele. Obiectivul pentru acest an trebuie să fie pentru toate ministerele, și acest lucru l-am discutat din prima zi a anului, din prima lună a acestui an: să obținem cât mai mulți bani din PNRR. Este unica șansă să luăm acești bani care ne sunt la dispoziție. Nu o să ne mai întâlnim cu astfel de proiecte, de astfel de dimensiuni, la nivel european prea curând. Noul cadru financiar va fi mult diferit față de cum eram noi obișnuiți înainte cu proiectele pe coeziune. Va mai fi coeziune, dar noul cadru e mult diferit. Ca atare, obiectivul în 2026: trebuie să fie să luăm banii europeni’, a precizat Nazare la Antena 3.
În ceea ce privește bugetul pe anul 2026, ministrul Finanțelor a menționat că încă sunt multe discuții legate de cum vor fi distribuiți banii, dar, conform calendarului agreat, acesta va fi publicat la mijlocul lunii februarie și va fi aprobat imediat după.
‘Avem un calendar agreat. Bugetul va fi publicat la mijlocul lunii februarie și va fi aprobat imediat după. Sunt discuții intense cu ministerele și în această săptămână și săptămâna viitoare pentru agregarea proiectului de buget. (…) Sunt multe discuții legate de cum se vor distribui banii, nemulțumiri, dar încercăm să le gestionăm astfel încât la finalul acestui proces să avem un buget corect, un buget care să nu mai supraevalueze veniturile, să nu subevalueze cheltuielile și bugetul corect este cel mai greu, dar eu am încredere că vom reuși’, a transmis Nazare.
De asemenea, șeful de la Finanțe a menționat că pentru bugetul acestui an nu există ipoteza creșterii TVA.
‘Cred că este a 4-a lună la rând în care am același răspuns. A 4-a lună la rând în care se vorbea despre creșterea TVA, ieșeam și spuneam că nu avem această ipoteză de creștere a TVA. Același lucru și despre HORECA. HORECA rămâne cu cota redusă în 2026. Deci, nu avem pentru bugetul acestui an ipoteza creșterii TVA-ului’, a reiterat ministrul Finanțelor.
Acesta a mai subliniat necesitatea atragerii investitorilor de mari dimensiuni și a precizat că ambiția economică a României trebuie să fie mai ridicată, cu un accent clar pe poziționarea regională.
‘Trebuie să atragem investitori mari. Ambiția noastră economică trebuie să fie mai mare, să targetăm regiunea, inclusiv companiile românești trebuie ajutate să se internaționalizeze, să facă investiții, inclusiv să iasă. Și bineînțeles, trebuie să atragem investițiile mari prin relocări. Sunt companii care caută, tatonează, îi căutăm, fie că sunt europeni, fie că sunt în afara Europei. Acest program de lansare pe care îl avem în discuție creează acel meniu investițional pe care nu l-am avut până acum, prin care putem să atragem investitori de diverse talii, în funcție de interese, cu atenție deosebită în zona aceasta de inteligență artificială, de semiconductori, dar și în zona de resurse minerale și luând în calcul mai ales deficitul de balanță comercială. Adică susținem companii, dar le susținem în zonele unde avem deficitul de balanță comercială cel mai mare’, a mai transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
