5.9 C
Slatina
miercuri,28 ianuarie,2026

Ultimele Articole

IPJ Olt marchează Ziua mondială a protecției datelor. Recomandări pentru siguranța în mediul online

- Advertisement -

În contextul Zilei mondiale a protecției datelor, celebrată anual pe 28 ianuarie, Inspectoratul de Poliție Județean Olt atrage atenția asupra riscurilor tot mai frecvente din mediul online și a importanței protejării datelor personale.

Infracționalitatea informatică se află într-o continuă evoluție, potrivit inspectorului Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt, iar autorii utilizează metode din ce în ce mai ingenioase, adaptate contextului actual.

„În multe situații, aceștia exploatează încrederea, emoțiile sau lipsa de informare a utilizatorilor, pentru a obține date personale, parole, informații bancare sau sume de bani. Tot mai frecvent, infractorii încearcă să-și sporească gradul de credibilitate prin invocarea unor entități bancare, autorități publice ori alte instituții cunoscute, inducând astfel în eroare potențialele victime. Astfel de tentative de fraudă se propagă rapid prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, rețelelor sociale sau al apelurilor telefonice”, spune reprezentantul Poliției oltene.

Pentru a preveni victimizarea în mediul online, polițiștii recomandă locuitorilor județului Olt: să nu fie furnizate date personale sau bancare prin mesaje, e-mailuri sau apeluri telefonice; să fie verificată cu atenție identitatea expeditorului mesajelor primite; să fie utilizate parole puternice, diferite pentru fiecare cont; să fie actualizate constant dispozitivele și utilizate soluții de securitate informatică.

„În scopul creșterii gradului de siguranță a cetățenilor, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt desfășoară permanent activități preventive și de informare, atât în unitățile de învățământ, cât și în spațiile publice din județ. Recomandăm ca orice tentativă de fraudă online să fie sesizată de îndată poliției. Protejarea datelor personale începe cu atenția fiecăruia dintre noi”, a subliniat inspectorul Claudiu Șerban.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți