4.2 C
Slatina
joi,29 ianuarie,2026

Ultimele Articole

Ministerul Educației și Cercetării a publicat lista și calendarele de desfăşurare pentru competițiile școlare

- Advertisement -

Ministerul Educației şi Cercetării a publicat listele și calendarele de desfăşurare pentru competițiile şcolare care se vor organiza şi desfăşura în România la nivel internațional, național și regional, în anul școlar 2025-2026.

‘Competiţiile școlare incluse în aceste liste se organizează pentru elevii din învăţământul gimnazial şi liceal. În unităţile de învăţământ preuniversitar de stat sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de competiţii şi concursuri școlare cu taxă sau pentru care se solicită din partea părinților/ elevilor orice fel de contribuție financiară (de exemplu: achiziționarea de cărți, reviste, ghiduri, compendii, etc)’, a precizat Ministerul Educației şi Cercetării pe Facebook.

În ceea ce priveşte calendarul olimpiadelor şcolare, nu au fost programate etape ale acestora în perioadele în care se desfășoară: simulările pentru examenele naţionale, probele de aptitudini/de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă/maternă în vederea admiterii la liceu, evaluarea națională pentru clasa a VI-a sau în zile ce corespund unor sărbători legale.

Totodată, susțin reprezentanții Ministerului Educației şi Cercetării, în situația în care un elev este calificat la mai multe competiții și se constată suprapuneri între perioadele de desfăşurare ale acestora (la etapa județeană/națională), Comisia naţională pentru coordonarea competițiilor şcolare va analiza fiecare situație în mod individual și va identifica soluții adecvate, în urma unei solicitări scrise formulate de către părinte/reprezentantul legal al elevului minor sau de către elevul major.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți