-3.1 C
Slatina
marți,3 februarie,2026

Ultimele Articole

Peste 500 de misiuni pentru efectivele Jandarmeriei Olt, în prima lună a anului. Peste 40 de jandarmi, prezenți în stradă zi de zi

- Advertisement -

Structurile Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au continuat și în luna ianuarie, prima lună a anului 2026, să-și îndeplinească atribuțiile specifice, contribuind la menținerea unui climat de siguranță în comunitate. Pe parcursul întregii luni, efectivele instituției din subordinea Ministerului Afacerilor Interne au participat la peste 500 de misiuni, în medie aproximativ 45 de jandarmi pe zi fiind prezenți în stradă, acoperind atât segmentul de ordine publică, cât și activități de sprijin pentru alte instituții.

Locotenent Mirabela Săndoiu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt, a declarat că o parte importantă a acestor misiuni a vizat zonele cu interes operativ, unde prezența jandarmilor a fost necesară pentru prevenirea unor situații care ar fi putut afecta siguranța cetățenilor. În același timp, oamenii legii au asigurat măsurile de ordine publică la evenimente cultural‑artistice organizate în contextul sărbătorilor locale și al tradițiilor specifice începutului de an. Participarea jandarmilor a permis desfășurarea acestor manifestări în condiții de normalitate, oferind comunității un cadru sigur pentru celebrarea obiceiurilor locale.

Pentru întărirea măsurilor de prevenire, au fost derulate peste 450 de misiuni, iar în cooperare cu Poliția au fost constituite peste 700 de patrule mixte.

„În aceste activități comune au fost implicați, în medie, aproximativ 37 de jandarmi pe zi, contribuind la creșterea vizibilității structurilor de ordine și la descurajarea faptelor antisociale. Patrulele mixte au avut un rol constant în monitorizarea zonelor frecventate de cetățeni și în gestionarea situațiilor care necesitau intervenție rapidă”, a spus reprezentantul IJJ Olt.

Iar pe lângă activitățile de ordine publică, jandarmii au executat misiuni de pază și protecție la obiective aflate în responsabilitatea instituției, inclusiv în zona conductelor de transport produse petroliere. Tot în prima lună a anului, au fost asigurate cinci transporturi cu caracter special și de valori, iar instanțele de judecată au solicitat punerea în aplicare a unui număr de 37 de mandate de aducere, toate fiind duse la îndeplinire în condiții de siguranță.

Peste 60 de amenzi date în ianuarie

În ceea ce privește componenta contravențională, jandarmii olteni au aplicat 94 de sancțiuni, dintre care 30 de avertismente și 64 de amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 29.000 lei. De asemenea, au fost constatate 17 infracțiuni, 12 în cooperare cu structurile de poliție și cinci prin acțiuni proprii, aspect care reflectă o prezență activă și atentă în teren.

„Cetățenii sunt încurajați să semnaleze situațiile cu potențial de risc prin apel la numărul unic 112 sau direct jandarmilor aflați în teren. O informare promptă poate contribui la prevenirea unor evenimente nedorite și la menținerea unui climat de siguranță. Jandarmeria Olt își reafirmă angajamentul de a acționa cu profesionalism, echilibru și responsabilitate în sprijinul comunității. Instituția rămâne un partener de încredere al cetățenilor, dedicat protejării valorilor care susțin conviețuirea într-un mediu sigur și civilizat”, a subliniat locotenent Mirabela Săndoiu, purtătorul de cuvânt al instituției.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți