-0.9 C
Slatina
sâmbătă,21 februarie,2026

Ultimele Articole

Tânără de 34 de ani, din Verguleasa, dispărută de aproape trei săptămâni. O caută polițiștii

- Advertisement -

Poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală 11 Verguleasa caută o tânără, în vârstă de 34 de ani, din comuna Verguleasa, care a plecat voluntar de la domiciliul concubinul său acum trei săptămâni și până la acest moment nu s-a întors.

Cumnatul acesteia este cel care, în cursul serii de vineri, i-a alertat pe oamenii legii.

„La data de 20 februarie 2026, în jurul orei 21:10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 11 Verguleasa au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că Maria Monica Micu, în vârstă de 34 de ani, a plecat voluntar din comuna Verguleasa în urmă cu aproximativ trei săptămâni și nu a mai revenit până în prezent. Semnalmente: înălțime aproximativ 1,70 metri, greutate aproximativ 65 de kilograme, ochi căprui, păr negru lung, fără semne particulare. Nu se cunosc articolele vestimentare purtate de aceasta la momentul plecării”, au declarat reprezentanții Poliției Olt.

Potrivit unor surse, femeia nu ar mai dispărut până acum de acasă.

Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea tinerei de 34 de ani, din Verguleasa, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul unic de urgență 112.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți