Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat în dimineața zilei de duminică, 22 februarie 2026, în jurul orei 09:35, prin apelul de urgență 112, de un bărbat din comuna olteană Curtișoara, cu privire la faptul că mai mulți câini aparținând unui vecin i-ar fi ucis animalele de la stână. Ar fi vorba de 14 oi și capre, proprietarul câinilor fiind amendat cu 500 de lei.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 6 Găneasa s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea verificărilor și stabilirea situației de fapt.
„Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din municipiul Slatina, nu ar fi luat măsurile necesare pentru prevenirea atacului canin al câinilor pe care îi deține la un imobil situat în comuna Curtișoara, iar aceștia ar fi pătruns într-o stână aflată în proximitatea proprietății și ar fi ucis mai multe ovine și caprine”, a declarat inspectorul Clwudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Ca urmare a abaterii constatate, slătineanul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 55 din 2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.
FOTO: Imagine reprezentativă
