3.1 C
Slatina
miercuri,25 februarie,2026

Ultimele Articole

Festivalul folcloric „In Memoriam Victorița Cică”, la ediția a doua. Evenimentul, organizat în Săptămâna Luminată

- Advertisement -

În urmă cu doi ani, la început de lună februarie, trecea în neființă la vârsta de doar de 50 de ani. Victorița Cică, solistă vocală în cadrul Ansamblului Folcloric „Doina Oltului” Slatina, din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, instituție din subordinea Consiliului Județean Olt, căci despre este vorba, are de anul trecut un festival national de folclor care îi este dedicat. Festivalul „In Memoriam Victorița Cică” a ajuns deja la ediția a II-a, în anul 2026 acesta desfășurându-se tot în orașul Balș, sâmbătă, 18 aprilie, chiar la câteva zile după Sfânta Sărbătoare a Paștelui, în Săptămâna Luminată, de organizarea sa ocupându-se Cătălin Florin Puchină, soțul artistei, și Asociația „Mlădițele Oltului”.

Victorița Cică, considerată o doamnă a cântecului popular oltenesc, a fost o prezență luminoasă în universul muzicii populare românești, o artistă care a știut să transforme fiecare cântec într-o spovedanie a sufletului.

„Vocea ei, limpede și duioasă, purta în ea ecoul satului românesc – cu dorurile lui adânci, cu bucuriile simple și cu credința neclintită în tradiție. Pe scenă, Victorița Cică nu interpreta doar melodii, ci reînvia povești. Fiecare doină era o lacrimă cântată, fiecare horă – o explozie de viață și culoare. Portul popular îi sublinia eleganța firească, iar privirea caldă crea o legătură tainică între artistă și public. Prin talentul și sensibilitatea sa, a dus mai departe frumusețea folclorului autentic, păstrându-i curățenia și adevărul. Chiar dacă timpul a așternut tăcere peste pașii ei, cântecele rămân vii, vibrând în amintirea celor care au iubit-o și au aplaudat-o. Victorița Cică rămâne o inimă care a bătut în ritmul tradiției și o voce care continuă să aline, să inspire și să aducă dorul mai aproape de suflet. Semn de profund respect și recunoștință față de moștenirea lăsată de regretata interpretă de muzică populară Victorița Cică, organizăm cea de-a doua ediție a Festivalului Național de Interpretare Folclorică «In Memoriam Victorița Cică». Vocea sa, caldă ca un izvor de dor și autentică ca pământul din care răsare cântecul, purta cu ea amprenta tradițiilor Oltului, legând trecutul de prezent cu fire nevăzute de emoție. Fiecare notă a sa era o poveste, fiecare doină sau sârbă purta ecoul sufletului românesc, aducând lacrimi de nostalgie și bucurie celor care o ascultau. Victorița Cică nu a fost doar o interpretă, a fost o punte între generații, un far de iubire pentru folclor și pentru valorile autentice ale poporului nostru. Prin acest festival, dorim să păstrăm vie amintirea ei și să continuăm misiunea pe care a dus-o cu atâta pasiune: să hrănim sufletele cu cântec, să cinstim tradiția și să inspirăm tinerii să păstreze vii rădăcinile culturii românești”, precizează organizatorii festivalului folcloric ajuns la ediția a doua.

Festivalul Național de Interpretare Folclorică „In Memoriam Victorița Cică” este o manifestare cultural – artistică organizată în scopul descoperirii, promovării și valorificării tinerelor talente interpretative din domeniul muzicii populare românești.

Potrivit organizatorilor, obiectivele acestui festival sunt: promovarea autenticității folclorului românesc; descoperirea și susținerea tinerelor talente; promovarea valorilor tradiționale românești; cinstirea memoriei artistei Victorița Cică; educarea artistică a noilor generații. Festivalul „In Memoriam Victorița Cică” este deschis mai multor categorii – soliști vocali, începând cu vârsta de la 5 ani și până la 18 plus; grupuri vocale; ansambluri folclorice. Fiecare concurent la categoria solist va interpreta, obligatoriu, o sârbă sau horă și o doină sau baladă, iar grupurile și ansamblurile vor prezenta un moment reprezentativ din folclorul românesc. Participanții pot fi acompaniați de negativ sau acompaniament instrumental live, costumul popular fiind obligatoriu. Festivalul este organizat pe bază de sponsorizare proprie și taxă de participare – solist vocal 250 lei pe participant și grup vocal, ansamblu 500 lei pe moment. Juriul evenimentului cultural – artistic va fi format din specialiști în domeniul muzicii populare, profesori, interpreți și personalități culturale, fiind evaluate autenticitatea repertoriului, calitatea interpretării, tehnica vocală, expresivitatea artistică, dificultatea piesei, autenticitatea costumului popular și prezența scenică. Ca și premii se vor acorda Trofeul Festivalului „In Memoriam Victorița Cică”, premiile I, II, III pentru fiecare categorie, premii speciale și diplome de participare.

Mai multe detalii despre acest concurs folcloric pot fi consultate și pe paginile oficiale de Facebook ale organizatorilor.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți