Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o autospecială CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear), au intervenit în cursul serii de joi, 26 februarie 2026, în jurul orei 21:00, în comuna Brebeni, în urma unei explozii produse într-o casă de pe strada Crinului, la un boiler alimentat cu o butelie de gaz, ce era montat în baie. Deși pagubele produse au fost minore, în urma exploziei a existat o victimă, un bărbat suferind arsuri pe mai multe zone ale corpului, fiind transportat la spital în vederea efectuării de investigații medicale amănunțite.
Pe lângă echipajele de salvatori ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, la locul intervenției a acționat și un echipaj cu medic din cadrul Serviciul Județean de Ambulanță Olt.

Sursă foto: Capturi video postat de Florin Cârstea, primar al localității Brebeni – Facebook
„În urma exploziei, un bărbat în vârstă de 76 de ani a suferit arsuri la membrele inferioare și superioare, fiind transportat la Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, conștient și cooperant”, a declarat maiorul Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.
Explozia produsă la boilerul alimentat cu o butelie de gaz a afectat geamul și ușa băii locuinței, fără a fi afectate alte încăperi din imobil.
