7.6 C
Slatina
vineri,27 februarie,2026

Ultimele Articole

Emil Albotă, fost deputat de Olt, noul prefect al județului

- Advertisement -

UPDATE: Este oficial. În ședința Executivului de vineri, 27 februarie 2026, pe ordinea de zi au fost două hotărâri de Guvern ce au vizat eliberarea din funcție a prefectului Cosmin Floreanu și numirea în locul său a lui Emil Florin Albotă.

Așadar, s-au aprobat Hotărârea de Guvern privind eliberarea lui Cosmin Floreanu din funcţia de prefect al județului Olt și Hotărârea de Guvern privind numirea lui Emil Florin Albotă în funcţia de prefect al județului Olt.

Articol inițial: Numele vehiculat pentru ocuparea funcției de prefect al județului Olt, după demisia de onoare a lui Cosmin Floreanu, este cel al lui Emil Albotă, în vârstă de 50 de ani, fost deputat PSD de Olt. Informația a fost confirmată pentru Eveniment de Olt chiar de fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu, numirea oficială a acestuia urmând a fi făcută în cursul zilei de vineri, 27 februarie, chiar în ședința de Guvern, pe ordinea de zi existând un proiect de hotărâre ce vizează eliberări/numiri de prefecți și/sau subprefecți.

Născut în municipiul Slatina pe 6 mai 1975, Albotă este social democrat și din anul 2020 ocupă funcția de vicepreședinte al Organizației Județene Olt a PSD, iar din anul 2016 este membru în Biroul Permanent Județean al PSD Olt, în perioada 2020 – 2024 fiind deputat PSD de Olt.

Din anul 1999 este conferențiar universitar în cadrul Universității tehnice de Construcții București – Departamentul de Mecanică Structurilor, profesorul fiind secretar de stat în Ministerul Educației Naționale în perioada 2014 – 2016. Totodată, între anii 2007 – 2009, a fost expert grad III la Centrul Național pentru Reducerea Riscului Seismic, pentru ca în perioada 2017 – 2019 să ocupe și funcția de inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți