Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în colaborare cu reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, au desfășurat miercuri, 11 martie, activități informativ-preventive în mai multe unități de învățământ din municipiul Slatina. Acțiunile oamenilor legii au avut ca scop creșterea gradului de informare și conștientizare în rândul elevilor cu privire la riscurile asociate traficului de persoane, pornografiei infantile, precum și a altor infracțiuni comise în mediul online.
„În cadrul întâlnirilor, polițiștii și specialiștii ANITP au discutat cu elevii despre: modalități prin care pot recunoaște situațiile de risc privind traficul de persoane; pericolele utilizării necorespunzătoare a rețelelor sociale și a aplicațiilor online; consecințele legale ale distribuirii sau deținerii de materiale cu caracter pornografic cu minori; măsuri de autoprotecție și importanța raportării situațiilor suspecte către adulți sau autorități. Elevii au fost încurajați să adopte un comportament responsabil în mediul online și să fie atenți la persoanele necunoscute care încearcă să stabilească relații de prietenie pe internet sau să solicite informații personale ori imagini”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Olt.

Polițiștii olteni vor continua să desfășoare astfel de activități și în perioada următoare, în cadrul demersurilor acestora pentru creșterea siguranței elevilor și prevenirea victimizării minorilor.
