Este tot mai alarmantă situația de pe Dealul Grădiște care în urmă cu aproape două săptămâni a început să o ia la vale și deja a afectat serios două case, în timp ce alte cinci continuă să fie în pericol având în vedere că malul de pământ se tot surpă. Așadar, alunecarea de teren este încă în evoluție, iar dacă la început de martie malul a înaintat cu 40 de centimetri, acum, aproape în fiecare zi, mai coboară cu câte zece centimetri. În prezent, și un stâlp de electricitate stă să cadă și să creeze alte probleme majore. 12 zile au trecut de la luarea primelor măsuri, printre care s-au numărat evacuarea celor 25 de persoane, din care nouă copii, aflate în cele șapte locuințe, relocarea acestora în altă parte, precum și acordarea unor ajutoare de urgență de câte 2.500 lei pentru o familie, iar în prezent este neapărat efectuarea unei expertize tehnice a zonei respective, cei care ar trebui să o realizeze experți în domeniu, serviciul acesta trebuind să fie solicitat de membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență Slatina.
CLSU Slatina, al cărui președinte este nimeni altul decât Mario De Mezzo, primar al municipiului, care a fost prezent luni, 16 martie 2026, la ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, desfășurată la Instituția Prefectului – Județul Olt, aceasta fiind prezidată de prefectul Emil Florin Albotă.
Reprezentantul Guvernului României în teritoriu a prezentat în detaliu o analiză a celor întâmplate până acum și măsurile luate la nivel de CJSU Olt, dar și ce trebuie făcut în perioada imediat următoare.
În primul și primul rând, este nevoie de efectuarea expertizei tehnice, deși edilul De Mezzo a ținut să vină pe moment cu o altă soluție, aceea de relocare pe un alt teren a vetrei de pe strada Strehareți, care poate fi făcută într-un timp scurt, având în vedere că situația reprezintă o urgență și se impune acest lucru, și mai ales că efectuarea expertizei tehnice poate fi de durată.
Însă, mulți dintre membrii CJSU Olt, inclusiv prefectul de Olt, au transmis că acest lucru nu este posibil fără expertiza tehnică, iar după câteva schimburi de replici între Albotă și Mario De Mezzo, dar și între De Mezzo și Gheorghe Neacșa, șeful Gărzii de Mediu Olt, primarul Slatinei s-a ridicat de pe scaunul său și a părăsit în trombă ședința. A plecat și nici nu a prezentat concret măsuri clare despre care va fi viitorul locuitorilor de pe strada Grădiște, mulți dintre ei neavând autorizații de construcții la casele în care stau.
Ce s-a hotărât în urma ședinței extraordinare a CJSU Olt
Măsurile adoptate în urma ședinței extraordinare de luni, 16 martie, a CJSU Olt sunt în număr de cinci: se solicită autorității administrației publice locale să finalizeze, în regim de urgență, procedura de achiziție a serviciilor de expertiză tehnică privind stabilitatea terenului din zona afectată; Comitetul Local pentru Situații de Urgență Slatina va transmite către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt, în termen de o zi de la prezenta hotărâre, stadiul procedurii de achiziție și calendarul estimat pentru realizarea expertizei; CLSU Slatina va transmite informări periodice CJSU Olt, la fiecare trei zile lucrătoare, privind stadiul îndeplinirii măsurilor dispuse şi evoluția situației din teren; instituțiile cu atribuţii în domeniu vor continua monitorizarea zonei afectate şi vor informa Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt asupra evoluției fenomenului de instabilitate a terenului. Asigurarea măsurilor de ordine şi siguranță publică vor fi realizate de către instituțiile cu atribuții și competențe în acest sens – Inspectoratul de Poliție Județean Olt, Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt şi Poliția Locală Slatina; după realizarea expertizei tehnice, rezultatele acesteia vor fi analizate în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt, în vederea stabilirii măsurilor necesare privind stabilizarea terenului, eventualele lucrări de consolidare, relocarea sau strămutarea persoanelor afectate.
Pe același subiect, la finalul ședinței extraordinare a CJSU Olt, a ținut să susțină o conferință de presă prefectul Albotă, alături de acesta fiind și colonelul Adrian Tănase, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.
„Situaţia este în evoluţie, alunecarea se întâmplă şi astăzi. Terenul alunecă, chiar acum, vorbind cu domnul Tănase, înţelegem că un stâlp al celor de la Distribuţie Energie Oltenia se află într-o zonă de oareşce pericol şi trebuie să găsim o soluţie pentru a-l reloca, e pe direcţia alunecării, mai are aproximativ un metru până să ajungă la el. Deci încep să fie probleme, pentru că s-ar putea să avem probleme cu distribuţia de energie electrică dacă stâlpul va fi luat şi el de alunecare. Noi am cerut părerea celor care se ocupă cu distribuţia energiei şi domniile lor vor reacţiona în consecinţă. Ei vor stabili dacă stâlpul este în pericol”, a spus prefectul județului.
„Stâlpul nu mai este funcţional, dar alunecarea poate să- l afecteze. Dar nu mai e folosit la distribuţia energiei electrice. Alimentarea sa este deconectată la acest stâlp, dar doar stâlpul mai este în picioare pe direcţia alunecării. Casele stânga, dreapta sunt alimentate pe altă direcţie, dar acel stâlp care era utilizat anterior pentru casele afectate încă este în picioare şi poate să fie afectat de alunecare. De aceea vrem să luăm măsura preventivă de a-l reloca de acolo, de a-l scoate din funcţiune”, a ținut să-l completeze colonelul Tănase.
Jurnaliștii i-au adus în atenție lui Emil Albotă și faptul că multe dintre locuințele ce pot fi afectate de aluneacarea Dealului Grădiște nu au autorizație de construcție, situație pe care acesta o cunoaște, așa cum la fel de bine o știe și Mario De Mezzo, primar al Slatinei, despre care a spus că nu a făcut nimic în cei aproape doi ani de când este edil, mai ales că în cadrul Primăriei funcționează Compartimentul Disciplina în Construcții, care trebuie să facă verificări în acest sens.
„(…) Eu cred că până la a ajunge să vorbim despre care case sunt cu autorizaţie sau fără, cred că până atunci trebuie să discutăm de cât de repede ni se va livra un raport de expertiză, care să ne lămurească cu ceea ce aveam de făcut în continuare. Pentru că, vrând, nevrând, fundamentul legal al etapelor următoare este acest raport de expertiză. Fără el, în acest moment, suntem legaţi de mâini şi de picioare. Iar acest raport de expertiză va fi întocmit de un expert, pe care îl va contracta Primăria. Eu nu am de unde să ştiu de unde ştie domnul primar (Mario De Mezzo n.r.) cât de mult durează efectuarea expertizei, dar din ceea ce văd şi ştiu, achiziţia serviciilor de expertizare ar fi trebuit să dureze maximum o zi. Ţinând cont de situaţia de urgenţă în care se află zona respectivă şi văd că de 12 zile nu s-a întâmplat nimic. Nu vreau să mă refer eu la priorităţile pe care le are primarul, dar noi, cei din CJSU, considerăm asta o prioritate. Depinde pe cine va contracta, ce expert, depinde de forţa de lucru pe care o are expertul. Nu am de unde să fac astfel de predicţii (cât va dura expertiza n.r.), dar eu sunt convins că cel puţin în ceea ce priveşte măsurile de siguranţă pe care trebuie să le dispună un expert, în ceea ce priveşte aria şi perimetrul afectat de alunecarea de teren şi de situaţia caselor, dacă expertul consideră că sunt aşezate pe un teren stabil sau nu, eu cred că asta poate să dureze în jur de o zi, în ceea ce priveşte strict aceste teme de expertizare. Vorbim de cele şapte case, mai multe sau mai puţine, în funcţie de câte consideră expertul, de asta vă spun că tot ce am făcut noi până acum are caracter provizoriu. Pentru a trece la ceva permanent, trebuie să ne bazăm, în continuare spun, pe raportul unei expertize. De ce? Pentru că expertul este în România, conform legii, singura persoană care în domeniul lui de activitate nu poate fi contrazis de nimeni”, a mai menționat Emil Albotă.
Reprezentanții mass-media au întrebat oficialul și dacă, din monitorizarea realizată până la acest moment, sunt date de mărire a ariei care poate fi afectată: „Deocamdată nu, dar asta nu înseamnă că nu se poate mări aria în eventualitatea în care apare fenomenul acesta de precipitaţii, de ploi”.
Șeful ISU Olt a ținut să-l completeze pe reprezentantul Guvernului în teritoriu: „Eventuala mărire a ariei este atributul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, care are atribuţii de monitorizare permanentă a situaţiei şi de a întocmi rapoarte operative ori de câte ori situaţia se schimbă. Acest raport operativ a fost un raport iniţial. Zilnic pot să livreze rapoarte operative şi să anunţe Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă despre evoluţie. Cam asta este baza legală şi atribuţiile operative. Evoluţia situaţiei trebuie să fie gestionată de la nivel local şi apoi judeţean. Noi suntem cu echipele ISU Olt în permanenţă acolo. În cazul în care sesizăm o evoluţie, suntem acolo ca eventual să intervenim şi să luăm măsurile necesare. O să rămânem permanent până când se va dispune o măsură tehnică şi administrativă de stabilizare a situaţiei. Expertiza tehnică este cea care ne va comunica dacă acolo se va putea ajunge la a nu se mai construi nimic, niciodată. (…)”.
„Vedeţi dumneavoastră, casa când se face fără autorizaţie vine Disciplina în Construcţii şi îţi dă amendă că ai construit fără autorizaţie. Şi în acelaşi timp îţi poate face documentația și aşa se intri în legalitate. Deci, faptul că n-au dat amendă şi că nu le-au dispus intrarea în legalitate, adică să-şi fac oamenii formele legale pentru a-şi autoriza casa, nu înseamnă că ei n-au pierdut… Nu înseamnă că ei n-au pierdut casa. Şi atunci pot fi despăgubiţi. Dar asta este… E o speculaţie, încă o dată. Luaţi-o ca titlu de speculaţie. Dar juridic vorbind este mai complicat. Părerea mea, tot ca speculaţie, că iarăşi nu am atribuţii în domeniu, cel mai simplu ar fi să fie despăgubiţi oamenii cu nişte sume. Împroprietăriți şi despăgubiţi oamenii. Şi atunci evită autoritatea locală. (…)”, a mai adăugat reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Potrivit coloneului Adrian Tănase, aproximativ 200 de metri liniari sunt afectaţi la baza Dealului Grădiște, iar pe alunecare, pe versant, câţiva metri: „În anumite puncte, patru – cinci metri. Ce putem evalua vizual şi cu nişte martori pe care i-am pus noi, ca să ne dăm seama de evoluţie. Alunecarea de teren este în evoluţie și în prezent, aceasta putând deveni mai rapidă dacă plouă”.



