7.9 C
Slatina
vineri,20 martie,2026

Ultimele Articole

Rețea inteligentă de distribuție gaze naturale, înființată în orașul Piatra Olt. Prograsul fizic al lucrărilor este de peste 60%

- Advertisement -

Primăria Piatra Olt derulează în prezent unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură derulat în oraș, în ultimii ani, acesta fiind „Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în orașul Piatra Olt, județul Olt”, o investiție strategică menită să contribuie semnificativ la modernizarea localității și la creșterea nivelului de trai al cetățenilor. Investiția are o valoare totală de aproximativ 22 milioane de lei, fiind finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, unul dintre principalele instrumente guvernamentale dedicate dezvoltării infrastructurii locale, în special în domeniul utilităților publice.

Într-o declarație dată cotidianului Eveniment de Olt, Nicușor Rada, primar al urbei, a declarat că ordinul de începere a lucrărilor a fost emis pe 11 iunie 2025, marcând debutul unei investiții așteptate de mult timp de comunitatea locală.

Lucrările sunt într-un stadiu avansat de execuție, cu un progres fizic de peste 60 la sută.

„Proiectul presupune realizarea unei rețele moderne de distribuție a gazelor naturale pe o lungime totală de aproximativ 24,7 kilometri, dispusă în orașul Piatra Olt, cât și in satele aparținătoare (Bistrița Nouă, Criva de Jos, Criva de Sus, Enoșești și Piatra n.r.). Rețeaua va fi una inteligentă, proiectată conform standardelor actuale în domeniu, permițând monitorizarea eficientă a consumului și creșterea siguranței în exploatare. Investiția contribuie astfel nu doar la extinderea infrastructurii de utilități, ci și la digitalizarea și eficientizarea serviciilor publice. În prezent, lucrările sunt într-un stadiu avansat de execuție, cu un progres fizic de aproximativ 61%. Intervențiile se desfășoară simultan pe mai multe străzi din localitate, cu mobilizarea unui număr semnificativ de echipe și utilaje, în vederea respectării graficului de execuție și finalizării proiectului în termen”, a declarat edilul orașului Piatra Olt.

Potrivit aceleiași surse, prin implementarea acestui proiect, se estimează racordarea inițială a unui număr de minimum 600 de gospodării din Piatra Olt, cu posibilitatea extinderii ulterioare a rețelei către alți consumatori casnici, instituții publice și agenți economici.

Impactul investiției este unul major și multidimensional. Printre principalele beneficii se numără: creșterea confortului locuințelor și a calității vieții; reducerea costurilor pentru încălzire și prepararea hranei; utilizarea unei surse de energie mai eficiente și mai puțin poluante comparativ cu soluțiile tradiționale; crearea premiselor pentru atragerea de investiții și dezvoltarea mediului de afaceri; creșterea atractivității orașului pentru noi proiecte de dezvoltare. Totodată, proiectul se aliniază obiectivelor de tranziție energetică și dezvoltare durabilă, contribuind la reducerea emisiilor și la utilizarea unor tehnologii moderne în domeniul utilităților publice.

„Realizarea rețelei de gaze naturale reprezintă un pas esențial în procesul de modernizare a orașului Piatra Olt și confirmă angajamentul administrației locale pentru dezvoltarea infrastructurii și îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor, în perspectiva unui viitor mai eficient, sigur și sustenabil”, a mai subliniat Nicușor Rada.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți