La fel cum se va întâmpla și în comuna Urzica, într-o altă localitate din sudul județului Olt se va construi în viitorul apropiat un Centru multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii. Este vorba despre comuna Vișina Nouă, beneficiar al proiectului fiinf Primăria.
Proiectul „Centru multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii în comuna Vișina Nouă, județul Olt” este cofinanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională si Fondul Social European+, prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021 – 2027. Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 11,5 milioane de lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor FEDR/FSE+ este de puțin peste 8,5 milioane de lei, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul de stat este de aproximativ 2,7 milioane lei.
Acces la facilitățile centrului nu vor avea doar copiii din Vișina Nouă, ci și cei din comuna Brastavățu.
„Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea infrastructurii sociale la nivelul comunei Vişina Nouă, judeţul Olt, cu acces la facilitățile Centrului multifuncţional pentru copiii din două comune izolate/dezavantajate, respctiv localitatea noastră și comuna învecinată Brastavățu, conform Analizei de nevoi, în contextul inexistenței acestui tip de infrastructură la nivel local şi furnizarea de servicii educaţionale, culturale, sportive şi recreative pentru copiii aflați în risc de sărăcie, excluziune socială şi abandon şcolar”, a declarat Cristian Țol, primar al localității Vișina Nouă.
Potrivit aceleiași surse, prin dezvoltarea infrastructurii sociale, proiectul „Centru multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii în comuna Vișina Nouă, județul Olt” urmăreşte să răspundă nevoilor fundamentale de educaţie, cultură, sport şi activități recreative pentru copii, având ca scop final furnizarea de servicii integrate pentru reducerea riscurilor de sărăcie, excluziune socială şi abandon şcolar în rândul copiilor din cadrul celor două comunități.


