Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu structurile rutiere din teritoriu, au desfășurat, în săptămâna 23 – 29 martie 2026, activități specifice în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră, cu accent pe respectarea normelor de circulație de către pietoni. Pentru nerespectarea regulilor de circulație, un număr de peste 140 de pietoni au fost amendați.
Inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, a declarat că acțiunile au fost organizate în contextul Planului național de măsuri destinat protejării categoriilor vulnerabile de participanți la trafic și au vizat atât prevenirea implicării pietonilor în accidente rutiere, cât și creșterea vizibilității elementului polițienesc în zonele cu risc rutier.
„Pe parcursul perioadei de referință, polițiștii au constatat 145 de abateri contravenționale, dintre care 142 au fost comise de pietoni, ca urmare a nerespectării regulilor de circulație. De asemenea, pentru consolidarea componentei preventive, au fost organizate șase activități de educație rutieră, adresate pietonilor, având ca scop conștientizarea riscurilor la care se expun prin adoptarea unui comportament necorespunzător în trafic. Activitățile desfășurate au avut un caracter integrat, fiind orientate atât spre depistarea abaterilor, cât și spre responsabilizarea participanților la trafic, contribuind la reducerea riscului rutier și la crearea unui climat de siguranță pe drumurile publice din județ”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în scopul menținerii unui nivel ridicat de siguranță rutieră și al protejării tuturor participanților la trafic.
