Evenimentul tradițional „Hora satului” organizat anual în a doua zi de Paște nu va mai avea loc anul acesta, în comuna Studina.
Anunțul a fost făcut chiar de Marian Vasile, primar al localității, motivul fiind lipsa aprobării bugetului local, pentru anul 2026, la nivelul unității administrativ teritoriale.

„În contextul în care la acest moment nu dispunem de datele și cifrele privind aprobarea bugetului pentru anul 2026, iar situația economică este una incertă, se impune o abordare prudentă și responsabilă în gestionarea cheltuielilor banilor publici, precum și o utilizare eficientă și matură a fondurilor disponibile. Prioritatea administrației locale o reprezintă asigurarea funcționării serviciilor publice esențiale și menținerea echilibrului financiar al comunei Studina. Ne pare rău că am fost nevoiți să luăm această decizie, cunoscând valoarea și semnificația acestui eveniment pentru comunitatea noastră, însă apreciem că este o măsură responsabilă în contextul actual.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!”, a declarat edilul Marian Vasile.
Sursă foto principală: Gazeta Publică
