12.7 C
Slatina
marți,7 aprilie,2026

Ultimele Articole

ITM Olt: Amenzi în cuantum de 100.000 de lei pentru trei angajatori din județ la care lucrau trei muncitori la negru

- Advertisement -

Angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au identificat și în luna martie a anului 2026 muncitori la negru la mai multe societăți comerciale din județ. În total, au fost patru persoane care desfășurau muncă nedeclarată la trei firme.

Două dintre acestea lucrau pe un șantier de construcții, angajatorul fiind amendat de inspectorii de muncă cu 20.000 de lei, având în vedere că cei doi aveau încheiat contract de muncă cu timp parțial de lucru, însă aceștia încă desfășurau activități și după cele patru ore de program. Ceilalți doi angajați la negru lucrau la un angajator cu domeniu de activitate fabricarea pâinii și o firmă care se ocupă cu activități ale unor organizații, fiecare dintre acestea primind câte o sancțiune contravențională de 40.000 de lei. Celor trei societăți comerciale care foloseau aceste persoane le-au fost aplicate amenzi în valoare totală de 100.000 de lei.

258 de controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă, au fost efectuate luna trecută de ITM Olt, domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice fiind construcțiile, comerțul cu amănuntul și transportul rutier de mărfuri și persoane.

În urma verificărilor, s-au identificat 321 de deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă; neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă; netransmiterea la termen, în Platforma Reges-Online, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora; neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă; neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție; neefectuarea controlului medical periodic. Însă, pentru cele mai grave, s-au aplicat 112 sancțiuni, din care 103 avertismente și nouă amenzi, în cuantum de 141.000 lei, cele mai mari, în cuantum de 100.000 de lei, fiind date celor trei angajatori unde au fost depistați patru muncitori la negru.

Totodată, în luna martie acest an au fost comunicate ITM Olt 15 evenimente, în care au fost implicaţi 15 lucrători care desfăşurau activitate pe teritoriul judeţului, evenimentele fiind în cercetarea angajatorilor la care s-au produs.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți