10.5 C
Slatina
luni,20 aprilie,2026

Ultimele Articole

Festivalul „Floare de salcâm” de la Urzica a ajuns la ediția a XIV-a. Maria Ghinea, invitată specială a Galei Laureaților

- Advertisement -

Locuitorii comunei Urzica se pregătesc de sărbătoare, având în vedere că la jumătatea lunii viitoare, mai precis duminică, 17 mai, va avea loc Festivalul concurs regional de muzică populară vocal instrumentală „Floare de salcâm”, ajuns anul acesta la ediția a XIV-a. Organizatori sunt ca și până acum Primăria și Consiliul Local Urzica, Consiliul Județean Olt și Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, prin Secția Programe, Proiecte, Impresariat, Spectacole, Cercetare, Conservare și Promovarea Culturii Tradiționale.

Scopul evenimentului cultural, care se va desfășura în satul Stăvaru al comunei Urzica, cu începere de la ora 16:00, este descoperirea și promovarea tinerilor interpreți de muzică populară vocal-instrumentală, precum și stimularea interpreților de muzică populară instrumentală la instrumente tradiționale precum caval, fluier, ocarină, vioară, acordeon, țambal, cobză și nai.

Potrivit organizatorilor, pot participa tineri interpreți de muzică populară vocalpă și instrumentală care nu au obținut marele premiu participând la alte concursuri de gen.

„Pentru soliștii vocali, limita de vârstă este de la 12 la 20 ani, iar pentru instrumentiști este tot de la 12 la 20 de ani, înscrierile încheindu-se în data de 10 mai. În concurs, fiecare concurent va prezenta două melodii, de factură ritmică diferită, costumul popular fiind obligatoriu având în vedere că juriul, alcătuit din personalități din domeniul interpretării muzicii populare și instrumentale, va puncta special autenticitatea locală și specificul zonal. Concurenții înscriși vor avea parte și de o repetiție generală cu taraf, aceasta desfășurându-se la Căminul Cultural Urzica în ziua festivalului, cu începere de la ora 10:00”, declară reprezentanții CJCA Olt.

La finalul concursului propriu-zis, cei mai buni participanți vor fi premiați cu sume de bani, totalul acestora fiind de aproximativ 5.000 de lei.

Marele premiu, adică trofeul, va fi acordat la secțiunea muzică populară – solist vocal, iar valoarea acestuia este de 1.000 de lei. Secțiunea va mai avea și alți cinci câștigători: premiul I fiind de 800 lei, premiul II de 600 lei, premiul III de 400 lei, două mențiuni a câte 200 de lei, iar la secțiunea muzică populară solist instrumentist se vor acorda alte patru premii, respectiv premiul I – 600 lei, premiul II de 400 lei, premiul III de 300 lei și p mențiune – 200 lei.

De asemenea, se vor mai acorda premii speciale pentru autenticitate, costum, originalitate și opularitate, precum și diplome de participare și de premiere, dar și alte premii.

Pe parcursul evoluției tuturor concurenților orchestrația muzicală va fi asigurată de orchestra Ansamblului Folcloric „Doina Oltului” Slatina, condusă de dirijorul Cristian Dumitru. Invitat special al Galei Laureaților Festivalului „Floare de salcâm” va fi îndrăgita interpretă de muzică populară Maria Ghinea, colaborator al Ansamblului „Doina Oltului”.

Sursă foto principală: Maria Ghinea – Facebook

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți