Cele mai scumpe localități din România în care poți deveni proprietar se află în periurbanul orașelor București, Cluj-Napoca, Brașov și Timișoara, iar primul loc în clasamentul național este ocupat de comuna Ștefăneștii de Jos din județul Ilfov, unde casele se vând cu un preț mediu de 2.681 euro/mp, arată o analiză de profil.
Potrivit unui comunicat al Imobiliare.ro, transmis joi AGERPRES, compania a lansat Indicele Imobiliare.ro Case, primul instrument de măsurare periodică a prețurilor solicitate pe segmentul caselor în marile orașe din țară și în zonele lor periurbane. Acesta are ca obiectiv informarea corectă a cumpărătorilor și vine după peste 15 ani de monitorizare constantă a evoluției prețurilor apartamentelor din principalele centre urbane prin intermediul Indicelui Imobiliare.ro, completând seriile de date furnizate atât publicului larg, cât și specialiștilor și instituțiilor oficiale.
Astfel, primul loc în clasamentul național este ocupat de comuna aflată la 15 km de Capitală, Ștefăneștii de Jos, localitate unde casele se vând cu un preț mediu de 2.681 euro/mp util. Aceasta este urmată în top de comuna Feleacu din apropierea orașului Cluj-Napoca, unde cumpărătorii achită 2.635 euro/mp util pentru o casă. Voluntari (jud. Ilfov, 2.307 euro/mp util), Dumbrăvița (jud. Timiș, 2.169 euro/mp util), Florești (jud. Cluj, 2.017 euro/mp), Corbeanca (jud. Ilfov, 2.007 euro/mp util) și Cristian (jud. Brașov, 2.000 euro/mp util) completează acest clasament.
Potrivit sursei citate, în Capitală oferta este compusă în cea mai mare parte din case vechi. Puține sunt, însă, proprietățile care pot reprezenta oportunități solide de investiție, cu adevărat speciale din perspectivă arhitecturală sau care beneficiază de o localizare privilegiată.
Astfel, prețul mediu solicitat de proprietari este mai mic decât în unele localități din zona periurbană. În luna martie, acesta a atins pe piața veche pragul de 2.316 euro/mp util, după un avans cu 5% în ultimul an. În cazul localităților situate în zona periurbană a Bucureștiului, majorările au fost, în același interval de timp, mai semnificative, mai exact cu 17%. Casele au fost listate la vânzare de proprietari și dezvoltatori cu un preț mediu de 1.723 euro/mp util, potrivit noului indice.
Pe poziții fruntașe în topul celor mai scumpe localități aflate la marginea Bucureștiului se numără Voluntari (2.307 euro/mp util) și Corbeanca (2.007 euro/mp util), iar la polul opus, se află orașul Măgurele (1.346 euro/mp util), comuna Berceni (1.392 euro/mp util) și orașul Bragadiru (1.430 euro/mp util). Comuna Berceni se remarcă și prin oferta extrem de extinsă pe care o pune la dispoziția cumpărătorilor. Orașul Popești-Leordeni, care își continuă dezvoltarea accelerată pe segmentul rezidențial, o urmează în clasamentul zonelor cu cele mai multe case de vânzare, relevă sursa citată.
Potrivit analizei, la fel ca în Capitală, piața veche are o reprezentare semnificativă în oferta de case disponibile cumpărătorilor în Cluj-Napoca. Prețul mediu solicitat pentru aceste imobile este, însă, considerabil mai mare față de cel practicat în București. În luna martie, acesta a ajuns la 3.454 euro/mp util, după un avans cu 6% în ritm anual, arată Indicele Imobiliare.ro Case.
‘Cele mai scumpe case de vânzare din zona periurbană pot fi găsite în comuna Feleacu. Oferta este limitată, iar media de preț atinge pragul de 2.625 euro/mp util. Și casele din Florești au fost listate la vânzare cu un preț mediu de peste 2.000 euro/mp util. Ultima lună a adus, însă, ușoare scăderi la nivelul prețurilor în cazul celei mai mari comune din țară. În Florești întâlnim o ofertă similară cu cea din orașul Popești-Leordeni, care a devenit o adevărată prelungire a Capitalei în ultimii ani’, susțin reprezentanții companiei imobiliare.
Cumpărătorii care își doresc să achiziționeze o casă în zona periurbană a Clujului la un preț cât mai mic trebuie să-și orienteze căutările spre proprietățile din Apahida. Luna trecută, acestea se vindeau în medie cu 1.785 euro/mp util.
În ceea ce privește Timișoara, casele sunt scoase la vânzare cu un preț mediu de 1.987 euro/mp util, iar într-o localitate de la marginea orașului cumpărătorii trebuie să achite mai bine de 2.100 euro/mp util pentru a achiziționa astfel de proprietăți.
‘Este vorba despre comuna Dumbrăvița care a cunoscut în ultimii ani o puternică dezvoltare transformându-se într-o adevărată suburbie a capitalei Banatului. Următoarele locuri în topul celor mai scumpe localități din zona periurbană a Timișoarei sunt ocupate de Ghiroda și Giroc. Proprietarii și dezvoltatorii scot aici la vânzare case cu prețuri medii de 1.875 euro/mp util, respectiv de 1.822 euro/mp util. Cele mai mici prețuri pot fi găsite, în schimb, în satul Bucovăț (1.438 euro/mp util). Însă cele mai multe case de vânzare pot fi găsite în Moșnița Nouă. Proprietarii și dezvoltatorii solicită un preț mediu de 1.698 euro/mp util. De o ofertă bogată se bucură și Dumbrăvița’, conform Indicelui Imobiliare.ro Case.
De asemenea, prețul mediu solicitat pentru casele scoase la vânzare în orașul Brașov a ajuns, în martie, la 2.203 euro/mp util, potrivit indicelui menționat. Cele mai multe case de vânzare pot fi găsite la marginea orașului în comuna Sânpetru. Prețul mediu solicitat aici cumpărătorilor este de 1.893 euro/mp util, mai mic decât în alte localități din zona periurbană precum Cristian, Hărman sau Ghimbav. Cumpărătorii plătesc 2.000 euro/mp util pentru o casă în Cristian și puțin peste 1.900 euro/mp util pentru o locuință în celelalte două localități.
O ofertă extinsă, la unele dintre cele mai mici prețuri (1.643 euro/mp util), poate fi găsită în comuna Tărlungeni, dar există și opțiuni pentru cumpărătorii care vor să se mute mai aproape de oraș. În Săcele, prețul este de 1.797 euro/mp util pentru o casă, iar în Râșnov 1.737 euro/mp.
Potrivit analizei, cumpărătorii interesați de achiziția unei case în Iași trebuie să se aștepte să achite un preț mediu de 1.832 euro/mp util pentru o astfel de proprietate. Pe raza comunei Rediu prețurile ating cel mai înalt nivel din zona periurbană, 1.722 euro/mp util, dar oferta este extrem de limitată.
‘Cele mai multe case sunt puse în vânzare în Valea Lupului, aceste proprietăți ieșind în piață cu un preț mediu mai mic, de 1.670 euro/mp util. Cele mai ieftine sunt, însă, casele din Lunca Cetății. În acest caz, prețul mediu solicitat cumpărătorilor a ajuns la finele lunii trecute la 1.505 euro/mp util’, se menționează în comunicat.
Nu în ultimul rând, proprietățile din Constanța sunt scoase la vânzare cu un preț mediu de 1.875 euro/mp util, aferent lunii martie. În apropierea orașului, cumpărătorii au acces la oferte mult mai accesibile, dacă își concentrează căutările în comunele Lumina și Agigea. În acest caz, prețurile se mențin sub pragul de 1.200 euro/mp util. În schimb, cei care optează pentru proprietățile din orașul Ovidiu achită mai mult pentru a se muta la casă. Acesta a devenit o adevărată suburbie a Constanței în ultimii ani, proprietățile disponibile aici putând fi cumpărate cu un preț mediu de 1.532 euro/mp util.
Imobiliare.ro este principalul furnizor de date și statistici imobiliare pentru presa din România, comunicând cu regularitate analize, rapoarte și indici despre evoluția pieței imobiliare.
