Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că folosirea termenului ‘șobolani’ în discursul său a avut rolul de a exemplifica o situație, nu de a eticheta persoane, subliniind că nu îi place să califice pe nimeni în acest fel.
El a precizat că nu regretă formularea, deoarece consideră că exemplul este ușor de înțeles pentru public.
‘Am dat un exemplu simplu. Nu regret, pentru că acest exemplu se referă la un lucru care e pe înțelesul oamenilor. În condițiile în care ai niște bunuri perisabile sau consumabile într-o cămară, pe care le-ai muncit din greu și ți se distrug, îți dai seama că, oricât ai duce în cămara aia, familia ta nu are acele beneficii. Și ca să răspund celui care a ridicat această întrebare, ar trebui înțeles că o țară, comunitate, o familie nu poate cheltui mult timp mai mult decât și își poate permite și atunci, ca să avem un stat pentru cetățeni și nu cetățeni pentru un stat, înseamnă că trebuie să le luăm sub formă de impozite cât mai puțin posibil, trebuie să reducem cheltuielile de funcționare la maximum ca să ne rămână niște resurse să întoarcem în serviciile publice, putem face asta dacă avem o administrație eficientă’, a spus Bolojan, la Europa FM, întrebat dacă regretă că a introdus termenul de șobolan în discursul public.
Premierul a adăugat că fiecare persoană care își face datoria, fie în sectorul public, fie în cel privat, contribuie la susținerea României. Întrebat să dea un exemplu concret pentru a evita generalizările, el a răspuns: ‘În condițiile în care ai oameni care sunt pe posturi și tolerează furturile, fac parte din astfel de rețele, tolerează ineficiența, acești oameni sunt la capitolul probleme care îți distrug resursele’.
‘Un om care încurajează sisteme de corupție, care tolerează sau încurajează mecanisme, acest tip de sistem, cu siguranță nu trebuie să funcționeze în sectorul public. Dar nu îmi place să calific niciun om cu categoria de șobolan. Fiecare om are demnitatea lui. (…) Am dat acest exemplu, era un exemplu metaforic, dar nu cred că e căderea mea personală sau a oamenilor care înțeleg că nivelul de discurs trebuie să fie unul civilizat, să vină să pună etichete într-o formă sau alta. Dar devalizarea bugetului public este asemănătoare cu exemplul pe care l-am dat’, a adăugat Bolojan.
El a mai spus că a explicat că ‘nu oamenii sunt șobolani’, menționând că a ‘descris o situație’.
Vinerea trecută, premierul Ilie Bolojan, a spus, la Radio România Actualități, că a găsit ‘șobolani în cămara statului care rod proviziile’.
‘Gândiți-vă că în cămara aceea pe care o mai are gospodarul, atunci când deschizi ușa, vezi că ai niște șoricei, niște șobolani, care sunt ca niște rozătoare care-ți rod acele alimente și, foarte plastic, știți am aprins becurile, este cât se poate de clar asta. Nu e rostul meu, dar asta am încercat, să fac lumină acolo și asta a deranjat’, a declarat atunci premierul Bolojan.
